Doina Federovici: Timbrul de mediu repară formulele greşite ale taxelor auto din ultimii ani

Doina Federovici in SenatSenatorul PSD Doina Federovici noua formulă de calcul pentru timbrul de mediu, aprobat, marţi în Guvern, este rezultatul consultărilor publice iniţiate de Guvernul Ponta şi ţine cont în egală măsură de interesul autorităţilor, de cel al cetăţenilor şi de cel al agenţilor din industria auto şi că este „prima formula ce vizeaza in mod real poluarea si se adapteaza la realitatea din Romania”, potrivit unui comunicat semnmat de parlamentar.

Timbrul de mediu reprezintă o măsură utilă ce va avea ca scop protejarea mediului, prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon, şi stimularea vânzării de autoturisme noi pe piaţa din România. Această decizie consolidand peste 100.000 de locuri de muncă în industria auto”, a declarat senatorul social democrat.

Senatorul botosanean Doina Federovici menţionează faptul că autovehiculele Euro 6, cele electrice şi cele hybrid nu vor plăti timbrul de mediu, existând prevederi similare atât pentru maşinile cumpărate din România, cât şi pentru cele achiziţionate dintr-un alt stat membru al UE. Mai mult, nu vor mai plăti timbrul de mediu cei care au achitat deja acest tip de taxă în anumite forme. Astfel, formula de calcul pentru timbrul de mediu se aplică numai în cazul autovehiculelor cărora le corespund norma de poluare Euro 3, Euro 4 şi Euro 5.

 “Sunt convinsa că ordonanţa aprobată de guvernul Ponta va asigura un cadru legislativ clar şi coerent, înlăturând astfel haosul legislativ existent în perioada guvernării PDL. De asemenea, decizia de a acorda prime pentru cei care folosesc maşini electrice sau total nepoluante şi preocuparea de a avea   acordul tuturor părţilor implicate în industria auto pentru această ordonanţă de urgenţă este mai mult de cat laudabila. Am demonstrat, inca odata, ca suntem deschisi la dialog, ca stim ce inseamna dezbaterea si ca nu luam decizii in spatele usilor inchise, asa cum se intampla in guvernarile trecute.”, a menţionat senatorul Doina Federovici.

Aspecte relevante ale ordonantei:

  • · Se impune mult mai clar principiul “poluatorul plateste”.
  • · In formula de calcul prezenta nu mai este dominanta capacitatea cilindrica, inclusa oricum in impozitul local.
  • · Taxa autentica, pentru ca se calculeaza in principal in functie de emisia de CO2 (luate in calcul in intregime pentru timbru, fata de 30% in legea in vigoare), inscrisa in documentele de omologare.

– noul timbru mentine cote similare celor din prezent pentru tehnologia Euro 5 si mareste cotele pentru tehnologiile Euro 4 si Euro 3.

– Pentru masinile cu tehnologii mai slabe (Euro 2, Euro 1 si non-Euro), cu durata mult mai mica de functionare, timbrul de mediu va scadea. Aici este o diferenta importanta fata de taxa actuala, care nu includea scaderi importante la acest capitol si se ajungea ca, pentru masini foarte vechi, sa fie virtual imposibila vanzarea din cauza valorilor foarte mari ale taxei.

  • · Timbrul se aplică pentru autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 şi N1, N2, N3.
  • ·Sunt exceptate de la plata timbrului de mediu

–          autovehiculelor aparţinând misiunilor diplomatice și oficiilor consulare;

–            persoanelor cu dizabilități;

–          autovehiculele forţelor armate, forţelor de securitate a statului, de poliţie, jandarmerie, poliţie de frontieră, pompieri și ambulanțele.

–           autovehiculelor istorice;

–          autovehiculele hibride și electrice;

–          autovehiculele intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului şi acordate cu titlu gratuit;

–          destinate competiţiilor sportive;

–          dobândite prin moştenire, în cazul în care aceasta a intervenit în intervalul de 2 ani de la data deschiderii succesiunii;

–           dobândite prin partaj;

  • · În cazul persoanelor cu dizabilități, prevederea este valabilă pentru un singur autovehicul cumparat odata la 5 ani si este in proprietatea persoanei respective.
  • · Valoarea în lei a timbrului se determină pe baza cursului de schimb valutar al monedei euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
  • · Romania nu va fi invadata de masini second hand foarte vechi (non-Euro). Acestea reprezinta un procent mic in totalul importurilor de autoturisme second hand din Romania!
  • · Adevaratul pericol de poluare este reprezentat de masinile Euro 3 si Euro 4, care vor fi in circulatie mult mai mult timp, si care vor fi taxate mai mult.
  • · Statul Roman stimuleaza innoirea parcului auto national.
  • ·Timbrul este zero pentru masinile cu tehnologie Euro 6, precum si pentru masinile hibride si electrice!
  • ·Va fi acordat  Eco-tichetul in valoare de 12.000 lei, pentru achizitia unui autovehicul electric nou, persoanelor fizice, unitatilor administrativ teritoriale si institutiilor publice.
  • · Guvernul României a ținut cont de puterea de cumparare si nivelul de trai al populației, atunci când a fost elaborat proiectul de OUG.
  • · Acest act normativ a fost elaborat avându-se în vedere alte modele funcționale din spațiul comunitar.
  • ·Am ținut cont de toate opiniile prezentate în dezbaterea publică.
  • ·Timbrul de mediu va avea cuantum diferit la masinile pe benzina fata de cele pe motorina, deoarece emisiile poluante de pulberi sunt mult mai mari pentru autovehiculele care folosesc motorina fata de cele care folosesc benzina.
  • · La norma de poluare Euro 5 valorile taxei sunt egale deoarece emisiile de pulberi sunt egale pentru benzina si motorina.

 ·În termen de 15 de zile de la data publicarii prezentei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial al României vor fi elaborate normele metodologice de aplicare, aprobate prin hotărâre a Guvernului.

 ·Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data de 15 martie 2013.

  • · Rolul dezbaterii publice autentice este acela de a asculta argumentele partenerilor sociali, si a le include in varianta finala!

One thought on “Doina Federovici: Timbrul de mediu repară formulele greşite ale taxelor auto din ultimii ani

  1. Se impune mult mai clar principiul “poluatorul plateste”. afirma madam Federovici. Sa vedem daca este asa: deci, proprietarul unui autoturism Euro4 sau 5 va plati o suma de peste 600 de euro, iar un altul, cu un autoturism Euro 2, de ex. din 2002, va plati sub 100 euro.Autoturismul Euro 2 intoxica atmosfera de 2 ori mai mult decit o masina Euro 5, iar madam Federovici ne spune ca se aplica corect principiul ,, poluatorul plateste”.
    Iata ce inseamna sa vorbesti ,,pe de rost” si sa sustii un act normativ doar pentru ca esti in PSD si ca domnul Ponta trebuie sustinut prin toate mijloacele.
    Premierul Ponta nu face afirmatii atit de aberante, fiind ceva mai ponderat pentru simplul motiv ca isi da seama ca acest timbru de mediu este o sursa de
    venituri pentru bugetul central.De unde sa acopere nevoia acuta de resurse banesti, in conditiile in care deficitul nu trebuie sa fie mai mare de 2-3% si cheltuielile cresc in progresie geometrica?
    Stimati parlamentari, va rog mult sa nu mai vorbiti ,,pe de rost” ca nu-i frumos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *