Portariuc a discutat cu ministrul Culturii despre salvarea Bisericii Sfântul Gheorghe

Biserica "Sfantul Gheorghe"
Biserica "Sfantul Gheorghe"

Primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc s-a întâlnit la începutul acestei săptămâni cu ministrul Culturii, Daniel Barbu şi cu secretarul de stat, Victor Opaschi pentru a discuta despre consolidarea şi reabilitarea Bisericii Sfântul Gheorghe, declarată monument istoric şi care se află de mai mulţi ani într-o stare avansată de deteriorare.

I-am prezentat domnului ministru starea de degradare avansată în care a ajuns lăcaşul de cult care este un simbol al oraşului nostru şi am primit asigurări că voi beneficia de toată susţinerea necesară din partea domniei sale pentru alocarea de fonduri în vederea realizării de investiţii pentru lucrările de consolidare”, a spus Portariuc.

În ultimii 6 ani nu s-au mai făcut demersuri penru reabilitatea Bisericii Sfântul Gheorghe din municipiul Botoşani şi ultima autorizaţie de construcţie a expirat în 2012 şi, de aceea, trebuie reluate procedurile pentru realizarea proiectării şi autorizării şi ulterior obţinerea finanţării. În prezent, clădirea se află într-o stare avansată de degradare din cauza infiltraţiilor de apă care au măcinat pereţii de cărămidă vechi de aproape 500 de ani. 

Conform celor stabilite în cadrul întâlnirilor cu cei doi reprezentanţi ai Ministerului Culturii, Biserica Sfântul Gheorghe va fi introudsă în lista de priorităţi pentru perioada următoare.

Sursa: Comunicat de presă Ovidiu Portariuc

2 thoughts on “Portariuc a discutat cu ministrul Culturii despre salvarea Bisericii Sfântul Gheorghe

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    asta vrea sa arate ca Doamne cum ii pasa lui de Botosani si cum se duce el sa vb la Bucuresti cu ministri. Fratillor, dati comunicat de presa cand primarul Portariuc primeste bani de la guvern pentru reabilitarea bisericii caci asa e simplu… ce te costa sa scrii un comunicat? Mai are si functionarul pus acolo in sluiba lui Portariuc ceva sa faca..

  2. Din pacate situatia bisericii cu hramul Sf. Gheorghe (culmea, este si patronul municipiului ) este destul de grava si cam nu prea mai suporta aminare restaurarea ei . De discutat la Bucuresti au mai discutat si ceilalti primari dar fara vre-o izbinda. Politicienii nostri isi aduc aminte de biserica doar in campaniile electorale sau de ziua orasului cind cu mic cu mare se prezinta la slujba inimosului paroh Mateciuc nu ca ar fi evlaviosi ci ca sa-i vada masele/electoratul atit live cit si in reluare in mass media locala . Si cam atit .
    Ii sugerez sfintiei sale pr. Mateciuc D-tru sa incerce sa aplice la niscai fonduri europene caci altfel aceasta biserica cu adinci rezonante istorice risca sa stea in curind alaturi de celelalte biserici din Bucuresti, darimate de impuscatul .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *