Înscrierea la clasa pregătitoare rămâne obligatorie

elevi in clasa IMinistrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, secretarii de stat Stelian Fedorca şi Kiraly Andras Gyorgy şi directorii din minister s-au întâlnit joi, 7 februarie, la Bucureşti, cu şefii inspectoratelor şcolare judeţene, inspectorii şcolari generali adjuncţi şi directorii Caselor Corpului Didactic din ţară.
Ministrul Remus Pricopie a subliniat că înscrierea în clasa pregătitoare rămâne obligatorie, cu respectarea dorinţei părinţilor de a-şi încadra copiii fie la grădiniţă, fie la şcoală, dacă sunt îndeplinite condiţiile de funcţionare. Un alt punct important asupra căruia ministrul Remus Pricopie a insistat a fost revitalizarea învăţământului profesional şi tehnic, precizând că acest lucru este o prioritate guvernamentală. Ministrul Educaţiei i-a asigurat pe cei prezenţi că vor avea sprijinul său pe aceste direcţii de acţiune şi i-a îndemnat să fie proactivi în materie de parteneriate între şcoli şi agenţi economici.
Reprezentanţii ministerului au clarificat mai multe aspecte privind înscrierea în învăţământul primar, pregătirea activităţilor de mobilitate a personalului didactic şi pilotarea evaluării naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Discuţiile din cadrul reuniunii, desfăşurată în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, au mai vizat organizarea logistică a examenelor naţionale din acest an (bacalaureat şi evaluare naţională la clasa a VIII-a) şi inspecţia şcolară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *