Familie lovită de necaz ajutată de autorităţile locale

costica macaleti
costica macaleti

Patru copii s-au împrăştiat care încotro, iar mama a rămas să stea în vecini după ce un incendiu devastator le-a mistuit casa din Broscăuţi. Familia C. a rămas în urmă cu câţiva ani fără tată, două fete, de 7 şi 13 ani, şi doi băieţi, de 9, respectiv 14 ani, rămânând doar în grija mamei. Cel mai mare copil are un handicap, aceasta fiind principala sursă de venit a familiei.

Incendiul de vineri i-a despărţit pe cei cinci, fetiţele fiind preluate în apartamente sociale din Dorohoi, băiatul de 9 ani, internat la Botoşani cu arsuri minore, însă cel mare a fost puternic afectat de flăcări. Cu arsuri de mare suprafaţă şi profunde în zona feţei şi a mâinilor, băiatul a fost dus de serviciul SMURD la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti. Copilul aşteaptă să fie operat, însă, din cauza handicapului dar şi a rănilor de la mâini, este foarte dificil de tratat şi îngrijit.

Încercând să găsească soluţiile cele mai bune în situaţia de faţă, prefectul Costică Macaleţi a luat legătura cu toţi cei implicaţi în tragedia familiei de lângă Dorohoi, aflând astfel că fetiţele sunt în condiţii de siguranţă, apreciate şi lăudate de asistenţii sociali pentru politeţea, drăgălăşenia şi inteligenţa de care dau dovadă. Băiatul cel mic, „isteţ şi simpatic”, cum l-a caracterizat medicul Viorel Livadaru de la secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean, va fi externat în câteva zile şi va fi, de asemenea, preluat de asistenţii sociali, urmând să fie înscris la şcoală în Dorohoi, alături de surorile sale.

Pentru că locuinţa a fost distrusă, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă

i-a asigurat familiei un modul, dotat cu paturi, care a fost, deja, racordat la energie electrică. Autorităţile locale caută acum soluţii pentru completarea modulului cu aragaz şi calorifer.

Însă cea mai gravă problemă rămâne starea băiatului din Bucureşti. De aceea, prefectul a făcut demersuri pentru ca specialiştii sistemului de asistenţă socială, împreună cu primarul Ion Romaniuc s-o trimită pe mama copiilor la spitalul din capitală. În următoarele 24 de ore aceasta va ajunge la patul fiului său, ajutând cadrele medicale în greaua misiune de a-l salva pe adolescent.

 Sursa: comunicat presa Cancelaria Prefectului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *