Cadrele didactice care s-au titularizat în 2012 ar putea să se prezinte din nou la examen

Cadrele didactice care s-au titularizat în 2012 şi nu vor putea să-şi folosească media pentru a ocupa un post în învăţământ vor trebui să susţină un nou examen. Cel puţin asta susţin reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Potrivit metodologiei de mişcare a personalului didactic, doar dascălii care au dat examen de titularizare între 2008 şi 2011 au posibilitatea de a se titulariza acolo unde există catedre viabile, cu acordul consiliilor de administraţie.

Cadrele didactice care deocamdată nu pot să-şi folosească media pentru titularizare, având în vedere metodologia în vigoare, cu siguranţă vor trebui să se prezinte la un nou examen de titularizare, asta dacă nu intervine o modificare în metodologie„, a precizat Cătălina Lupaşcu.

Sindicatele din învăţământ fac demersuri la nivel naţional pentru ca şi aceşti profesori să poată beneficia de aceleaşi drepturi ca cei care s-au titularizat între anii 2008-2011.

2 thoughts on “Cadrele didactice care s-au titularizat în 2012 ar putea să se prezinte din nou la examen

  1. Atunci pentru ce s-au mai pus camere de luat vederi, pentru ce s-au mai dat subiecte la nivel national si corectura in centre universitare? Bine ca se pot titulariza cei din 2009, care au stiut subiectele, care au fost de la judet, s-a corectat la judet si de camere de supravegere, nici vorba.
    Oare cu ce am gresit noi cei care am dat examen in 2012? A fost ceva in neregula de suntem discriminati? Daca erau subiecte facute in scoala, mai inteleg, era un motiv de suspiciune, dar asa, unde este cauza? Nu mai inteleg absolut nimic.

  2. Cum se mai pot titulariza cei din 2009, care de exemplu au avut continuitate in baza notei si deja a expirat perioada de 2 ani continuitate si cei care au dat in 2012 sunt oameni ai strazii? De ce faceti jocul PDL ului? ca din 2008-2011 au organizat concursuri de titularizare guvernul Boc, acum cand ati organizat un concurs mai serios, cu camere de luat vederi, cu subiecte nationale si corectura la nivel national, acum loviti fara mila in cei care au avut curajul sa se prezinte la examen. Nu este drept, daca se procedeaza astfel, inseamna ca si la anul viitor, este posibil ca cei care dau in 2013 examen de titularizare sa nu fie bagati in seama, deci concursul de titularizare se transforma in concurs anual de ocupare a posturilor, deci de suplinire. Renuntati la numele de „titularizare” si atunci stim o treaba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *