Finisajele caselor sinistraților din Dorohoi au fost supraevaluate

case sinistrati dorohoiCurtea de Conturi a descoperit la ultimul control efectuat în toamna anului trecut grave nereguli financiare la Primăria Dorohoi, verificări efectuate în cadrul Auditul financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară ale municipiului pentru exerciţiul financiar al anului 2011. Valoare totală estimată a abaterilor constatate depăşeşte 1.500.000 de lei. Grav este însă că inspectorii au constatat printre altele că responsabilii au supraevaluat o serie din lucrările de reabilitare a caselor sinistraţilor, în special lucrări de finisaje, pentru care s-a plătit cu peste 120.000 de lei mai mult decât valoare reală a lucrărilor efectuate. În raportul publicat zilele trecute se arată că seria neregulilor a început cu elaborarea şi fundamentarea proiectului de buget pe anul 2011, când au fost angajate şi executate lucrări de reparaţii la străzile interioare, fără întocmirea şi aprobarea de către consiliul local a documentaţiei tehnico-economice. În plus municipalitatea a plătit lucrări neefectuate și a cumpărat indicatoare rutiere pentru semnalizarea străzilor în lucru deși reparațiile nu au fost văzute de nimeni.

4 thoughts on “Finisajele caselor sinistraților din Dorohoi au fost supraevaluate

  1. Sunteti rai, un USL-ist nu a furat, nu fura si nu va fura niciodata.
    Sunt cei mai buni, frumosi si corecti oameni. De asta suntem cel mai dezvoltat oras din tara.NU?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *