Creştinii marchează, astăzi, Întâmpinarea Domnului

Intampinarea DomnuluiÎntâmpinarea Domnului este o sărbătoare crestină, ortodoxă si catolică, marcata in fiecare an pe 2 februarie. Această sărbătoare, ce cade la 40 de zile de la Nașterea Domnului, se ținea la Ierusalim cel puțin de la începutul secolului al V-lea, „cu aceeași bucurie ca Paștele” (relatarea pelerinei Etheria). La Roma a fost introdusă în jurul anului 650.
Conținutul sărbătorii se referă la prezentarea pruncului Isus în Templu, după cum arată denumirea apuseană (de după 1960) a sărbătorii: „Prezentarea Domnului”. Denumirea răsăriteană de „Întâmpinarea Domnului” exprimă faptul că Mesia vine în Templul său și-l întâlnește pe Poporul lui Dumnezeu din Vechiul Testament, reprezentat de Simeon și Anna. În Apus, în trecut, era văzută mai ales ca o sărbătoare a Maicii Domnului, fiind numită, până în 1960, „Purificarea Mariei”, cu referire la Legea iudaică.

Semnificația sărbătorii este dată de Christos ca lumină a neamurilor. Christos aduce lumina lui Dumnezeu într-o lume întunecată de păcat. Creștinii trebuie să ducă această lumină în lume, dat fiind că împărtășesc misiunea și viața lui Christos. El a împlinit acest lucru pentru noi, prin moartea sa, prin care a nimicit puterea răului. Christos a devenit asemenea nouă prin întrupare și, deoarece El însuși a fost ispitit, îi ajută pe toți cei care sunt ispitiți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *