Spectacol pentru copii, duminică, la Teatrul Vasilache

aventurile lui ChitTeatrul pentru Copii şi Tineret “Vasilache” vă invită duminică,  3 februarie a.c., să vizionaţi de la ora 11,00, dar şi de la ora 12,30 spectacolul  „Aventurile lui Chiţ”.

Povestea este aceea a unui şoricel „de teatru”, care ronţăie decorurile vechi depozitate în podul teatrului, decoruri şi recuzita de care toata lumea pare că a uitat. Mai puţin Chit, care, scotocind prin cutii de carton se întâlneşte cu o balerină, cu câţiva cântăreţi mexicani, cu doi instrumentişti şi chiar cu câteva fantome.
Scenariul, scris de Valentin Dobrescu, impresionează prin acurateţe, simplitate, prin frumuseţea ideii, aceea de a descoperi lucruri aruncate prin unghere, şi prin umorul cu care fiecare dintre pomenitele întâlniri se petrece. Spectacolul este o suită de momente prefaţate de apariţia în scenă a lui Chiţ, care capătă valenţe de orchestrator. El scormoneşte, descoperă şi apoi îi aduce la rampă pe noii lui prieteni.
 Regia, scenografia şi ilustraţia muzicală (repertoriul pop) sunt semnate de Valentin Dobrescu.
Păpuşile prind viaţă şi sunt mânuite cu măiestrie de actorii: Aurica Dobrescu, Mihaela Ştempel, Florin Iftode,  Marius Rusu şi Cristinel Onofrei.

Spectacolul se adresează preşcolarilor şi şcolarilor mici, dar şi adulţii vor agrea cele 50 de minute de antren.

„Aventurile lui Chiţ” a fost prezentat în anul  2000 în cadrul Festivalul Internaţional „Sub căciula lui Guguţă” de la  Chişinău – Republica Moldova. Spectacolul a fost apreciat de juriu şi distins cu  Premiul pentru inovaţii în arta animaţiei spectacolului „Aventurile lui Chiţ”

Începând cu luna februarie instituţia noastră a pus în vânzare abonamente pentru spectacolele duminicale.

Biletele şi abonamentele pentru spectacolele Teatrului pentru Copii şi Tineret “Vasilache”
pot fi achiziționate de la agenţia teatrală în zilele de luni până vineri: 9,00 – 14,00.
Sâmbătă : închis
Duminică : 9,30 – 14,00

sau cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului la intrarea în sala de spectacole, în limita locurilor disponibile

Informaţii şi rezervări, de luni până vineri la tel.: 0756084651 / 0231514353

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *