Contre în CJ de la merele elevilor. Flutur: S-au terminat merele?

cjDiscuţii aprinse în şedinţa de Consiliu Judeţean de la merele care nu au ajuns nici la această dată la elevii din judeţ. Consilierul judeţean Cătălin Flutur a criticat faptul că elevii botoşăneni nu au beneficiat nici la această dată de merele oferite prin programul guvernamental.

Cum se face că numai la Botoşani nu am reuşit să dăm merele la elevi. Este un program naţional. În toate judeţele s-au achiziţionat mere şi s-au dat la copii în fiecare zi. S-au terminat merele? Numai noi nu am putut să achiziţionăm nişte mere? Am înapoiat miliarde la bugetul de stat şi nu am mai dat merele la copii. Pun şi eu o întrebare: În semestrul II, anul acesta vor beneficia de măr copiii?”, a spus Flutur în şedinţa care a avut loc joi.

În replică, preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a precizat că CJ a parcurs toate etapele pentru achiziţia acestora, însă nu s-a înscris niciun ofertant la licitaţie.

Noi am parcurs etapele, dar nu am avut niciun doritor ca să participe la licitaţie. Am scos din nou la licitaţie şi nu ştim dacă vor participa sau nu. Nu pot să-i iau de pe stradă şi să-i aduc să vândă mere în şcolile din Botoşani. Dacă ştiţi doritori care să vândă mere, îi sfătuiţi să se înscrie la licitaţie„, i- a răspuns Ţurcanu lui Flutur.

Cătălin Flutur i-a sugerat preşedintelui CJ ca acestă achiziţie să fie făcută de consiliile locale.

Banii alocaţi pe primul semestru Consiliului Judeţean pentru merele elevilor s-au întors la bugetul statului. Pentru că licitaţia nu a fost adjudecată, CJ a fost nevoit să returneze banii primiţi pe jumătatea lunii septembrie, pe octombrie, noiembrie şi decembrie.

Un nou termen al licitaţiei este pe 6 februarie 2013.

One thought on “Contre în CJ de la merele elevilor. Flutur: S-au terminat merele?

  1. Dupa opinia mea, consiliul judetean a manifestat dezinteres pentru organizarea publicitatii licitatiei de achizitionare a merelor pentru elevi. Daca va actiona tot asa, sigur nu se va prezenta nimeni nici in februarie.
    Se stie ca aproape 70% din livezile judetului Botosani au fost decimate in perioada 1992 -2000, pe motiv ca nu ne mai trebuie.
    Ca urmare, trebuia facuta publicitate in judetele Suceava ( Falticeni) si Bacau.
    Dar este mai usor sa stai la birou , sa afirmi ca ai lansat documentatia si sa te speli pe maini in sedinta de consiliu( noi ne-am facut datoria!!!). OARE ASA SA FIE? De aceasta data, domnul Flutur are dreptate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *