25 de ani de închisoare pentru că şi-a ucis mama

Femeia care în urmă cu un an şi-a măcelărit mama a fost condamnată, joi, la 25 de ani de închisoare. Decizia a fost dată de Tribunalul Botoşani, însă poate fi atacată cu recurs.

Tamara Ailoaie, de 55 de ani, şi-a omorât cu 20 lovituri de cuţit mama, după care a secţionat cadavrul. Ea este acuzată pentru omor calificat şi profanare de cadavre. 

Corpul tranşat al femeii a fost găsit în subsolul unui fost cămin de nefamilişti din Zona Industrială a Botoşaniului. Ulterior, membrele au fost descoperite pe un teren viran din zona Pacea.

Potrivit anchetatorilor, crima ar fi avut loc in seara de 24 ianuarie 2012 cand victima, Iuliana Dancai, si-a vizitat fata, iar pe fondul unor discutii mai vechi legate de situatia financiara si a insistentelor ca fiica sa divorteze, s-au luat la cearta. Atunci Tamara Ailoaie si-a dus mama intr-o alta camera din camin, unde a ucis-o cu 20 de lovituri de cutit. A transat cadavrul, dupa care, ajutata de fiu, a aruncat fragmentele la subsolul blocului si la iesirea din municipiu spre Suceava.

Crima a fost descoperita abia pe 6 februarie, cand un locatar al caminului a coborat la subsol pentru a remedia o defectiune la conducta de apa si a dat peste torsul batranei. Alte fragmente din cadavru au fost gasite pe un teren viran de langa soseaua de centura, mai lipsind doar un fragment dintr-o mana si altul dintr-un picior.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *