Tânăr din Târgovişte, reţinut pentru contrabandă cu ţigări

tinar cu catuse pe mainiUn tânăr din Trâgovişte a fost reţinut, marţi, pentru 24 de ore, după ce a fost prins transportând, în maşina personală, 6.000 de pachete de ţigări de contrabandă, din Republica Moldova.

O patrula de siguranţă publică din cadrul Poliţiei oraşului Săveni  au oprit pe strada Independenţei din oraşul Săveni pentru verificare şi control un autoturism condus de  T. Alexandru, de 21 ani, din municipiul Tîrgovişte, judeţul Dîmboviţa.

„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea de către T. Alexandru a infracţiunii de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuiesc plasate sub un ragim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Întrega cantitatea de ţigări a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Tânărul urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni cu propunere de arestare preventivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *