Preşedintele CJ Suceava: Aeroportul se va numi Suceava-Botoşani doar atunci când autorităţile botoşănene vor contribui substanţial la finanţarea lui

Şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, a anunţat că aeroportul din Salcea şi-ar putea schimba denumirea în Aeroportul Suceava – Botoşani doar în situaţia în care autorităţile botoşănene ar contribuit substanţial la finanţarea activităţii acestei unităţi. Afirmaţia a fost făcută după ce primarul din Botoşani, Ovidiu Portariuc, anunţase că şi-ar dori un parteneriat cu autorităţile sucevene, astfel încât aeroportul din Salcea să se numească „Suceava – Botoşani”.Ştefan cel Mare” Suceava, iar o schimbare a acestei titulaturi ar însemna apariţia unor complicaţii, având în vedere că vor trebui întocmite un număr foarte mare de acte adiţionale cu o eventuală nouă denumire.

În ceea ce-l priveşte pe preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, acesta a precizat că până la a se ajunge la o decizie de acest gen trebuie discutaţi termenii care stau la baza unei astfel de colaborări.

„Evident, dacă Primăria şi Consiliul Judeţean Botoşani sau Primăria Sucevei doresc şi ei să intre alături de noi în susţinerea financiară a acestui obiectiv foarte important, putem discuta foarte mult. În momentul în care nu există această disponibilitate este greu de crezut că o să numim Aeroportul Suceava – Harghita, Hunedoara sau altfel. Evident, totul pleacă de la modalitatea în care susţinem cheltuielile de finanţare pentru Regia Autonomă Aeroportul <Ştefan cel Mare>”, a spus Cătălin Nechifor.

Pe de altă parte, el a arătat că proiectul european de modernizare a aeroportului a fost câştigat de Regia Autonomă Aeroportul „

„Dar repet. Dacă există disponibilitate, iar componenta financiară va fi una suficient de mare, putem discuta. Din punct de vedere pragmatic, aeroportul deserveşte şi Suceava şi judeţul Botoşani. Este situat la o distanţă relativ mică şi faţă de Suceava, şi faţă de Botoşani„, a mai declarat Nechifor.

Sursa: Monitorul de Suceava

2 thoughts on “Preşedintele CJ Suceava: Aeroportul se va numi Suceava-Botoşani doar atunci când autorităţile botoşănene vor contribui substanţial la finanţarea lui

  1. Are dreptate ala de la Suceava ! Botosani-ul , un judet de asistati social , cu drumurile varza , fara bani ,condus prost pe toate planurile , de sus pana la ultimul secretar de primarie , vrea aeroport .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *