Şeful Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, în faţa judecătorilor

turcanu la tribunalPreşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, s-a prezentat, miercuri, în faţa judecătorilor botoşăneni însoţit de viitoarea sa soţie, deputatul Roxana Anuşca. Preşedintele Consiliului Judeţean, care este şi liderul PNL Botoşani a fost audiat aproape o jumătate de oră în dosarul în care este acuzat de excluderea ilegală din partid a Cristinei Bahrin şi a Aureliei Aroşoaie. Procesul s-a judecat într-o primă etapă la Înalta Curte de Casație și Justiție, când Florin Țurcanu era deputat, iar ulterior procesul a fost strămutat la Judecatoria Botoșani. Miercuri, au fost audiate mai multe persoane și, deși nu a fost audiat, Florin Țurcanu a dorit să participe personal la proces pentru a-și spune un punct de vedere. Potrivit avocatului lui Florin Țurcanu, în acest proces vor fi audiate în jur de 60 de persoane, la audierile de miercuri fiind acceptate în jur de 15 persoane.

Domnul Turcanu își păstrează poziția procesuală, potrivit căreia situația de la Delegația permanentă este cea reală, că actele de comunicare au fost întocmite de către secretariat și nu putem vorbi de un proces penal, ci un proces democratic, cu mici disfuncționalități. Problema noastră în apărare în acest dosar a fost că Parchetul, în momentul în care s-au administrat martorii în urmărire penală aici a zis că cei care declară altfel de cum era plângerea fie sunt martori mincinoși, fie nu trebuie băgați în seamă și teza noastră probatorie este de a fi audiați martorii. Au fost 100 și ceva de martori. Noi am administrat deja un număr de vreo 40 de persoane la Înalta Curte, înainte de declinarea de competență„, a  declarat Mihai Neamțu, avocatul lui Turcanu, de la Baroul Cluj.

turcanu la tribunal 1Președintele CJ a declarat că acest proces este unic pe țară. El a spus că sute de persoane au fost excluse din partid, dar nu au contestat acest lucru în instanță.

” Era normal și Codul Penal mie îmi permite să dau declarații ori de câte ori consider eu că mai am de adăugat ceva. Am dat o declarație. Este o chestiune care nu s-a mai întâmplat în România. Nu există caz  în România să fie trimis în judecată președinte de partid, pentru că l-a exclus. Sunt care i-au exclus prin telefon și la mine ce trebuia să fac „, a precizat Țurcanu.

One thought on “Şeful Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, în faţa judecătorilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *