Prefectul Macaleți la bilanțul polițiștilor: Vă solicit să vă respectaţi uniformele şi să fiţi dedicaţi datoriei la care v-aţi angajat

bilant politie macaleti sorescuPrefectul Costică Macaleți se declară mulțumit de colaborarea care există între instituţiile din ministerul afacerilor interne şi armată, finanţele publice şi garda financiară. El a declarat miercuri, la ședința de bilanț a Inspectoratului de Poliție Județean, că această colaborare trebuie să se mențină, pentru că în acest an se pune un accent deosebit pe combaterea evaziunii fiscale.

În scurta perioadă de mandat de până acum a trebuit să colaborăm de multe ori. Au fost alegeri parlamentare şi aţi acţionat conform legii, au fost situaţii de urgenţă create de fenomenele meteorologice şi aţi avut un rol important. Vreau să vă mulţumumesc  şi voi începe cu şefii de post. Cei pe care i-am întâlnit la ore târzii în noapte şi în frig, la Borolea, Huţani sau Săveni. Nu-i uşor să faci ceea ce fac ei. Primul ministru Victor Ponta, în una din intervenţiile sale, făcea referire la deblocarea posturilor, în viitorul apropiat, pentru văduvele celor căzuţi la datorie. Vă respectă munca şi misiunea dumneavoastră şi vă solicită să vă respectaţi uniformele şi să fiţi dedicaţi datoriei la care v-aţi angajat. Fac şi eu acelaşi lucru.  Suntem instituţii în slujba cetăţeanului. Oameni simpli, cu situaţii materiale precare vând în piaţă pentru ca noi să avem salarii, vă rog să nu uitaţi acest lucru„, le-a spus prefectul polițiștilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *