Gradul de îndatorare a Consiliului Judeţean depăşeşte 21%

Consiliul JudeteanGradul de îndatorare a Consiliului Judeţean era, la sfârşitul anului trecut, de 21,59%.  CJ a prezentat marţi, datoriile pe care le are instituţia şi gradul de îndatorare. Astfel, CJ a contractat, în anul 2006, un împrumut intern în valoare totală de 60.000.000 lei (600 de miliarde lei vechi) pentru investiții ce au avut ca obiectiv modernizarea drumurilor județene. Împrumutul a fost contractat pe o perioadă de 15 ani, cu o perioadă de grație de 2 ani. Prin urmare, ultima plată va fi în anul 2021.

De  asemenea, Consiliul Județean a fost garant al împrumutului extern contractat de Societatea „Apa Grup”  Botoșani prin Programul de dezvoltare a utilităților municipal în anul 1997 de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în valoare totală de 2.374.000 USD. Împrumutul a fost rambursat în 15 ani, incluzând o perioadă de grație de 4 ani, ultima plată fiind în 5 mai 2012.

În total, datoriile CJ se ridică la peste 5,4 milioane lei, iar veniturile proprii  înregistrate la sfârşitul anului trecut erau de peste 25 milioane lei.

“ Așadar, gradul de îndatorare al ConsiliuluiJudețean la data de 31 decembrie 2012 a fost de 21,59%”, se precizează într-un comunicat al CJ Botoşani.

Nivelul gradului de îndatorare este sub nivelul maxim de 30% prevăzut de legislaţia în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *