Concert sub bagheta lui Mihai Secikin, vineri seară, la Filarmonică

Mihail Secikin
Mihail Secikin

Vineri, 18 ianuarie 2013, ora 18,30
Botoşani, Sala Casei de Cultură a Sindicatelor 
CONCERT SIMFONIC
Dirijor: MIHAIL SECIKIN
Solist: PETREA GÎSCĂ, corn

În program:

Béla Bartók: Jocuri româneşti – pentru orchestră mică
                      1. Jocul cu bâta;
                      2. Brâul;
                      3. Pe loc;
                      4. Buciumeana;
                      5. Poarga românească;
                      6. Mărunţelul;
                      7. Mărunţelul

Oven Bourne: Shine – pentru corn şi orchestră
                    Maestoso (M.M. =76; 60) 

Gheorghe Păunescu: Nocturnă pentru corn şi orchestră
                    Andante; Più mosso; Tranquillo; Più mosso; Tranquillo; Tempo I

 P a u z ă 

César Franck: Simfonia în re minor
                    Lento; Allegro non troppo
                    Allegretto
                    Allegro non troppo

PETREA GÎSCĂ
 – cornist –

      S-a născut în anul 1962, în comuna Horodniceni, judeţul Suceava. A absolvit clasa de corn a Conservatorului de Muzică George Enescu din Iaşi, în anul 1985. Cu un an înainte a beneficiat şi de o bursă de studii, la Lanciano (Italia), unde a urmat cursurile de măiestrie ţinute de cornistul Sigilfrido Covizzi. În anul 1990 a participat la cursurile de vară organizate la Bayreuth (Germania). În anul 1985 îşi începe activitatea de cornist în orchestra Filarmonicii Moldova din Iaşi.

Activitatea sa solistică cuprinde concerte susţinute cu filarmonicile din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Botoşani, Constanţa, Arad, Târgu-Mureş, Satu Mare, Bacău. Concomitent susţine şi o activitate semnificativă în domeniul muzicii de cameră  Petrea Gîscă a fondat în anul 1987 Cvartetul de corni Concertino.

În anul 1990 îşi începe activitatea didactică, ca profesor de corn şi de muzică de cameră la Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi. În ianuarie 2009 a obţinut summa cum laude titlul de doctor în muzică prin susţinerea tezei Cornul în creaţia lui Franz Strauss şi Richard Strauss. Contribuţia lor la emanciparea tehnicii şi expresivităţii instrumentului.

A publicat două lucrări: Cornul, tradiţie si mister şi Cornul în creaţiile muzicale ale compozitorilor Franz Strauss si Richard Strauss, cea de-a doua a obţinut Diploma şi Medalia de argint la Salonul Cărţii Româneşti, Iaşi 2009. De la 1 octombrie 2010 este conferenţiar universitar doctor, titular al catedrei de corn şi muzică de cameră din Universitatea de Arte George Enescu Iaşi.
BÉLA BARTÓK (1881-1945). Este un compozitor maghiar, născut la Sânicolaul Mare (judeţul Timiş). A fost şi un nepreţuit tezaurizator al folclorului muzical românesc prin culegerea şi punerea în circulaţie universală a sute de melodii româneşti, cu respectarea foarte riguroasă a notaţiei melodice, ritmice şi chiar şi a textului în limba română. A fost un cercetător ştiinţific al folclorului, dar şi un utilizator al acestuia în creaţii proprii de mai mică sau mai mare anvergură: de la miniaturi instrumentale până la mari lucrări vocal-simfonice. Culegerile sale au stat şi la baza unor creaţii muzicale al compozitorilor români. Cele 7 Dansuri populare româneşti sunt o colecţie de adevărate perle folclorice transilvănene, prezentate de Bartók în starea lor cea mai directă, autentică, subliniindu-le doar seva vitală puternică prin armoniile pregnante, vii. Aceste frumuseţi sonore s-au bucurat şi se bucură de o largă circulaţie internaţională, cunoscând numeroase transcripţii pentru diverse formule instrumentale sau orchestrale, strălucind însă în oricare dintre ele.
OWEN BOURNE. Este unul dintre cei mai prolifici compozitori britanici contemporani (n. 1980, la Mancester). A studiat la prestigioasa Şcoală de muzică Chethams şi, la doar 16 ani, a fost desemnat ca fiind primul compozitor student rezident al Orchestrei Naţionale de Tineret din Marea Britanie. A compus peste 80 de lucrări, între care  8 concerte pentru instrumente soliste, un concert pentru orchestră mare şi o simfonie. Muzica sa a fost interpretată la festivaluri precum: Bath, Cheltenham, Grassington, Spitalfield. La solicitarea lor directă, a compus lucrări pentru formaţii precum: The BBC Singers, The Southbank Sinfonia, The London Sinfonietta. În anul 2006 a colaborat cu faimoasa trupă de street-dance Flawless din Trafalgar Square şi a compus un Concert pentru orgă pentru Biserica Maria din Bridlington. În 2003 a devenit compozitor rezident al Orchestrei simfonice Fulham. În anul 2008, a compus un Concert pentru două viori, pentru Clio şi Tom Gould. Muzica sa a fost inclusă în repertoriul internaţional, bucurându-se de critici pozitive; a fost prezentată şi de orchestra BBC London. Concertul pentru corn şi orchestră mică a fost dedicat cornistului John Davy, care l-a şi cântat în primă audiţie în iulie 2005; în România a fost cântat pentru prima dată la Iaşi (2010), solist fiind cornistul Petrea Gâscă. Denumirea lucrării – Shine – are mai multe înţelesuri în limba engleză: a emite, a reflecta lumina; a străluci (verb); strălucire (substantiv), astfel că direcţionează imaginaţia spre mai multe aspecte, legate însă oricum de ideea de lumină. Este structurată în două parţi, cu tempo-uri puţin diferite, ce se cântă fără pauză şi se încheie cu o coda destul de veselă. Muzica aceasta este scrisă într-un limbaj contemporan, non-tonal, chiar dacă nu abuzează de artificii tehnice. Emoţia este mai puţin pregnantă. Ceea ce contează este cântul solistic, foarte solicitant, dar şi multicolor, acoperind sugestiile de reflecţii ale luminii  din titlu. 
GHEORGHE PĂUNESCU (1912-1990). A fost cornist, profesor şi compozitor. După absolvirea cursului elementar intră în rândurile armatei ca şi copil de trupă. În paralel cu pregătirea militară şi de cultură generală, studiază şi muzica, respectiv cornul cu profesorul Petre Niţulescu. După absolvirea Şcolii Militare de Muzică (1924-1929), urmează cursurile de teorie-solfegiu, armonie, contrapunct, muzică de cameră şi corn ale Academiei Regale de Muzică din Bucureşti (1929-1933). A fost prim-cornist în Orchestra Radiodifuziunii Române (1933-1962). A cântat sub bagheta marilor dirijori ai vremii, inclusiv sub bagheta lui George Enescu. A fost şi profesor de corn la Liceul de Muzică nr. 1 (1949-1959) şi la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti (1959-1971). A compus mai multe piese pentru corn şi orchestră: (Impromptu, Elegie, Capriciu român, Nocturnă, Poem concertant), precum şi o metodă pentru începători şi un caiet de studii pentru corn. Nocturna pentru corn şi orchestră a fost compusă în anul 1951. Este o piesă ce pune în valoare atât posibilităţile tehnice cât şi cele expresive ale acestui instrument. Muzica ei evocă un cadru natural nocturn, dar plin de viaţa specifică, în mijlocul căruia firile sensibile, şi nu numai ele, sunt incitate să depene amintiri, vise, trăiri intense, pasionale chiar (cu tentă wagneriană pe alocuri), o nocturnă în care toate aceste sugestii se amplifică până la un punct culminant, revenind apoi la o atmosferă liniştită în care vocile naturii şi trăirile emoţionale se contopesc într-un murmur unic ce se stinge treptat.
CÉSAR FRANCK (1822-1890). Compozitor belgian prin naştere dar francez prin adopţie, Franck reprezintă epoca postromantismului muzical. Originalitatea gândirii sale muzicale s-a manifestat în rolul pe care l-a acordat aşa-numitei celule generatoare  un scurt dar pregnant motiv muzical, care generează prin amplificare şi dezvoltare, întregul material muzical al unei lucrări, într-o revenire ciclică specifică denumită ulterior structură ciclică franckiană. Este o modalitate de construcţie pe care o întâlnim şi în Simfonia în re  minor, compusă în anii 1886-1887. Celula generatoare este alcătuită din trei sunete (re  do diez  fa) şi poate fi remarcată în profilul melodic al temelor din toate cele trei părţi ale simfoniei. Aceeaşi celulă melodică a fost utilizată şi de Beethoven în Cvartetul op. 135 şi de Liszt în Poemul simfonic Preludiile, comentatorii atribuindu-i înţelesul de întrebare asupra sensului, asupra rostului vieţii. Simfonia în re minor este răspunsul postromantic dat de César Franck la această întrebare; muzica sa constituie un adevărat poem al vieţii omului, exprimând pe parcursul său şi frământările în faţa problemelor grave, şi lupta pentru realizarea unui ţel înalt, nobil, şi liniştea momentelor de meditaţie şi bucuria împlinirilor. În finalul simfoniei muzica aduce un corolar al acestor stări, exprimând starea de beatitudine, de mare şi înălţătoare bucurie, aceea din clipa când omul simte că viaţa îi este împlinită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *