Cinci botoşăneni deţin arme de apărare. Vezi VIP-urile care le deţin!

pistol Smith & WessonDoar cinci botoşăneni deţin arme de foc pentru apărare şi pază. Armele de foc pot fi procurate doar de anumite categorii de persoane, în condiţii restrictive. Potrivit Legii 295 din 28 iunie 2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, aceste pistoalele cu glonţ adevărat pot fi deţinute de demnitari, magistraţi, diplomaţi, militari şi poliţişti, atât pe perioada cât sunt în activitate, cât şi după pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, după caz, cu excepţia situaţiei în care aceştia şi-au pierdut calitatea din motive imputabile lor.

Cristian Roman, prefectul judetului Botosani
Cristian Roman

În judeţul Botoşani, astfel de pistoale au doar câteva persoane care au deţinut funcţii foarte importante.

Una dintre ele este fostul prefect Constantin Roman, care are autorizaţie pentru un pistol Smith & Wesson, pe care îl are din timpul mandatului.

Este un drept legal. Nu văd de ce aş ascunde acest lucru”, a afirmat Roman.

Cristian Dan Popovici
Cristian Dan Popovici

O altă persoană este fostul prim-procuror Cristian Popovici, actualmente avocat, cel care are arma tot de pe vremea când era şef la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Un fost ofiţer de jandarmi, Radu Grigoraş, are şi el armă de foc. El a gestionat armele şi muniţia din Inspectoratul Judeţean de Jandarm şi, după ieşirea la pensie, şi-a luat pistol din pasiune.

Zmau Dumitru cu pistolul in manaArmă de foc de apărare are şi fostul şef al Poliţiei Rutiere, comisarul şef (r) Dumitru Zmău, aflat acum la pensie. Zmău are pistolul de peste cinci ani.

Autorizat să poarte pistol de apărare este şi un ofiţer SRI.

Potrivit legii, armele de apărare şi pază sunt „arme de foc scurte, omologate sau recunoscute în condiţiile prevăzute de lege, destinate să asigure apărarea vieţii, integrităţii şi libertăţii persoanelor fizice”.

Deţinătorilor de arme de foc de apărare li se adaugă alte câteva sute de persoane care deţin arme de foc pentru vânătoare.

One thought on “Cinci botoşăneni deţin arme de apărare. Vezi VIP-urile care le deţin!

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Mai are si ala de la Xandor si o flutura in aer prin oras ca sa se sparga in figuri…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *