Scandal la intrarea în Spitalul Judeţean. Accesul vizitatorilor a fost restricţionat!

intrare spitalScandal la intrarea Spitalului Judeţean. Începând de vineri, conducerea unităţii a restricţionat accesul vizitatorilor pe secţiile spitalului. Zeci de botoşăneni au făcut cale întoarsă, după ce reprezentanţii firmei de pază de la Spitalul Judeţean nu le-au permis să intre în unitate, în ciuda rugăminţilor acestora. O parte dintre aceştia au făcut şi scandal.

Sunt venită de la ţară, de la zeci de kilometri. Am venit cu mâncare şi medicamente şi acum ce fac” a spus plângând o femeie venită în vizită la un bolnav. 

Reprezentanţii unităţii spitaliceşti spun că există un ordin al ministrului Sănătăţii care limitează accesul vizitatorilor în spitale, ordin intrat în vigoare de pe 1 ianuarie şi care este aplicat şi la nivelul Spitalului Judeţean. Drept urmare, a fost stabilit şi un program de vizită. Astfel, de luni până vineri, vizitatorii au acces în spital între orele 15,00 şi 20,00, iar sâmbăta şi duminica între orele 10,00 şi 20,00.

Dacă sunt persoane care vin în afara programului de vizită şi au de dat un pachet bolnavilor, la informaţii este pus un telefon şi se poate suna pe secţie şi o infirmieră va coborî şi va lua pachetul şi îl va duce la salon„, a declarat Gheorghe Damian, managerul Spitalului Judeţean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *