Pompierul mort în misiune, înmormântat cu onoruri militare

pompier mort inmormantareSublocotenentul de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, mort săptămâna trecută în misiune, a fost condus, joi, pe ultimul drum de sute de apropiaţi. Constantin Patache a fost înmormântat în localitatea natală, Cerchejeni. La funeralii a participat Secretarul de stat la Ministerul Administraţiei şi Internelor, Cătălin Chiper, şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, generalul Ioan Baş, prefectul Costică Macaleţi.

pompier mort inmormantareDe asemenea, pompierul a fost condus pe ultimul drum de familie, de aproape 200 de colegi, dar şi de aproape 200 de apropiaţi, prieteni, rude.

Patache a fost înmomântat în ţinută militară şi acoperit cu steagul României. La cimitir au fost trase salve de foc şi au fost ţinute cuvântări.  Cortegiul funerar a fost precedat de zeci de coroane, aduse ca omagiu de cei care l-au cunoscut şi apreciat.

Omul asta a fost cu adevarat un erou, ca de altfel toţi pompierii care luptă zi de zi să protejeze vieţile şi bunurile semenilor„, a declarat în cuvântarea sa Cătălin Chiper, secretar MAI.

Constantin Patache era căsătorit şi avea două fete.

pompier mort inmormantareReamitim că pompierul a decedat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce mergea la stingerea unui incendiu. El a fost avansat în grad, post-mortem, prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, Radu Stroe. Plutonierul adjutant şef Patache Constantin din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Nicolae Iorga’ al judeţului Botoşani, care şi-a sacrificat viaţa în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, a primit post-mortem gradul de sublocotenent

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *