Peste 300 de sancţiuni aplicate de poliţişti de sărbători

În perioada premergătoare Revelionului şi pe timpul acestuia, îndeosebi în intervalul 29 decembrie 2012 – 2 ianuarie 2013, 222  de  poliţişti au acţionat zilnic atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în localităţile unde au avut loc manifestări culturale şi artistice.

Pentru asigurarea fluenţei traficului rutier şi prevenirea evenimentelor rutiere, poliţiştii rutieri au acţionat atât pe drumuri judeţene şi naţionale, cât şi pe arterele circulate din cadrul oraşelor şi municipiilor.

Poliţiştii au desfăşurat activităţi specifice, în urma cărora au constatat 64 infracţiuni, dintre care 37 în flagrant, 28 dintre acestea fiind infracţiuni prevăzute de Legea nr.126/1995 privind regimul materialelor explozive.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 302 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 63370 lei şi au confiscat bunuri în valoare de aproximativ 5310 lei. Dintre acestea, 198 au vizat tulburări ale ordinii şi liniştii publice prevăzute de Legea nr.61/1991 şi 80 au fost din categoria celor prevăzute de OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Poliţia botoşăneană  mulţumeşte pe această cale tuturor cetăţenilor pentru că au înţeles să se manifeste civilizat, adoptând o conduită corectă, astfel încât trecerea în Noul An să fie petrecută în linişte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *