Afaceri la cheie şi zeci de apartamente scoase la vânzare de bănci

Băncile comerciale au scos la vânzare zeci de bunuri aparţinând unor firme din Botoşani, care au luat credite şi nu le-au restituit. Astfel, au fost scoase la licitaţii afaceri întregi, începând de la mari capacităţi de producţie, precum ferme şi abatoare, până la spaţii comerciale, precum baruri, terase sau market-uri.

abatorul de pasari rachiti+ BotosaniCea mai mare afacere scoasă la vânzare este formată din fostele ferme de la Cucorăni, fostele depozite de la Cătămărăşti Deal şi fostul abator de păsări de la Răchiţi, care au aparţinut omului de afaceri Daniel Mihăilă.

Raiffeisen Bank a scos la vânzare aceste spaţii, care însumează 136.000 de metri pătraţi, la un preţ de 5,24 milioane de euro. Pe site-ul oficial al băncii este menţionat că licitaţia este în curs de organizare.

De altfel, şi fostul magazin Fidelio de pe Pietonalul Transilvaniei, care a fost tot a lui Mihăilă, după care a fost preluat de suceveanul Costel Chelariu, este la vânzare, la un preţ de peste 2,7 milioane de lei.

cofetaria unirii BotosaniLa vânzare a fost scos şi spaţiul în care funcţiona Cofetăria Unirii. Spaţiul comercial cu tot cu terasa de pe Pietonalul Unirii au fost scoase la licitaţie de Banca Comercială Română la un preţ de 651.716 lei.

De asemenea, magazinul în care funcţionează „My market” de pe strada Primăverii a fost scos la vânzare. Spaţiul de 318 metri pătraţi, care este închiriat, în acest moment unei firme din Rădăuţi, a fost evaluat la un preţ de 283.000 de euro. Cea care l-a scos la licitaţie este Banca Comercială Română.

De altfel, BCR vinde şi două ferme de vaci, una la Călineşti- Bucecea şi una în comuna Roma.

ferma vaci calinesti- BotosaniProprietatea agricolă din Călineşti, estimată la 768.000 de lei, este formata din teren cu suprafata de 4000 mp si constructiile reprezentate prin: cladire hala (hala muls vaci) cu suprafata construita de 131,95 mp dotata cu stand mus si tanc racier lapte. Echipamente si utilaje montate: tanc de racire lapte, tip DXCR, cu capacitatea de 4000 l, marca Delaval cu instalatie de spalare automata, an fabricatie 2006 si instalatie muls (stand muls) tip hb 2×4, marca Delaval cu 8 posturi, tip „Bradulet”, an fabricatie 2006, sistem de muls pe grupuri; – cladire Hala (destinata initierii vacilor de lapte) cu suprafata construita de 812,15mp, dotate cu adaptoare izoterma. Echipamente si utilaje montate: adaptoare izoterma Oasis (3 buc); – cladire Hala (destinata cresterii vacilor) cu suprafata construita de 812,15 mp. Ferma de vaci dispune de retea energie electrica proprie (generator A GT), retea apa iar accesul se face pe drum de exploatare, ce se ferma roma- Botosaniramifica din drum comunal pietruit, ce face legatura cu drumul asfaltat 29C Calinesti-Botosani.

Cea din Roma este alcatuita dintr-o parcela de teren in suprafata de 34.909 mp pe care sunt edificate 13 constructii. Dintre acestea doar 4 au fost cuprinse in valoarea de 1,47 milioane de lei.

BCR are la vânzare şi şapte terenuri, cu valori cuprinse între 23.000 de lei şi 615.000 de lei.

De asemenea, aceeaşi bancă vinde cinci autovehicule ale firmei MBB, dar şi o staţie de sortare (de 503.720 lei), schele şi popi metalici (de 100.429 lei) sau echipamente pentru deszăpezire (şapte lame).

Banca mai scoate la vânzare 21 de apartamente şi spaţiu de birouri.

La rândul ei, BRD Botoşani socate la vânzare trei apartamente (unul în Botoşani, unul în Dorohoi şi unul în Bucecea) şi o garsonieră (în Bucecea).

Unicrdit vinde şi ea la licitaţie o casă cu teren şi trei apartamente.

2 thoughts on “Afaceri la cheie şi zeci de apartamente scoase la vânzare de bănci

  1. Cred că ar fi bine să scrieţi şi despre faptul că la rândul ei BCR SA este debitorul meu în baza unei hotărâri irevocabile, pe care, însă, magistraţii botoşăneni refuză cu obstinaţie, de peste 14 ani de zile, să o respecte şi să-mi dea ajutorul legal necesar spre a a fi pusă în aplicare.
    Aşa că nu le mai plângeţi de milă săracilor bogaţi, care, cumpără orice, inclusiv conştinţe.
    La Mulţi Ani! Dvs., nu băncilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *