Beneficiarii venitului minim garantat, în vizorul municipalităţii

Primarul Ovidiu Portariuc
Primarul Ovidiu Portariuc

Beneficiarii venitului minim garantat, în colimatorul Primăriei Botoşani. Primarul Ovidiu Portariuc susţine că mulţi dintre cei care primesc bani de la stat nu prestează acele ore de muncă în folosul comunităţii. Edilul municipiului a declarat că aceştia vor fi monitorizaţi, iar cei care nu-şi fac treaba vor fi scoşi din plată.

Vrem să-i implicăm mai mult, să-i controlăm mai bine modul în care se face această pontare a orelor lucrate. De altfel, s-a stabilit pentru perioada următoare planul de acţiuni pentru 2013. Vom propune o monitorizare mai atentă a acestora„, a precizat primarul Ovidiu Portariuc.

De altfel, în şedinţa de vineri, consilierul local Gheorghe Iavorenciuc a cerut ca dosarele celor care beneficiază de venit minim garantat să fie verificate.

Ar trebui să transmitem tuturor celor care pun ştampile pe dosarele acestor persoane, că nu este de joacă. Un dosar întocmit este un dosar pe care Primăria şi-l asumă„, a spus Iavorenciuc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *