13 localităţi nu au energie electrică

retele electriceCondiţiile meteorologice nefavorabile înregistrate în ultimele 24 de ore  au provocat mai multe avarii în reţelele de electricitate din jude’ul Botoşani prin ruperea de conductoare, elemente de izolaţie şi de susţinere.

Drept urmare, la ora 14.00 erau afectate total sau parţial mai multe linii aeriene de medie tensiune, nefiind alimentate cu energie electrică aproximativ zeci de posturi de transformare din 13 localităţi din judeţ din comunele Ibăneşti, Mitoc, Coţuşca şi Tudora. 

Echipele companiei au fost suplimentate şi acţionează în continuare, dar există posibilitatea ca în unele zone, urmare a accesului dificil cauzat de drumurile înzăpezite şi viscol, intervenţia să se facă cu întârziere.

Având în vedere că în continuare condiţiile meteorologice sunt vitrege (rafale puternice de vânt ce viscolesc şi spulberă zăpada, vizibilitate scăzută)  nu este exclus să apară şi alte incidente, cu afectarea alimentării cu energie şi în alte zone.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *