Vezi starea drumurilor din judeţ la ora 10!

drumuri cu zapada intre Coţuşca şi Rădăuţi PrutZăpada antrenată de vântul care suflă cu putere, atingând la rafala şi 70 de km/h, a blocat parţial sau total majoritatea drumurilor judeţene şi naţionale din Botoşani.

În această dimineaţă, la ora 10.00 se circula în condiţii de iarnă pe drumurile naţionale: Botoşani – Suceava, Botoşani – Iaşi şi Vârfu Câmpului – Dorohoi şi pe drumurile judeţene : Dorohoi – Podeni – Dealu Crucii; Ştiubieni – Săveni; DJ 291 Leorda – Bucecea – Huţani; DJ 296 Botoşani – Roma – Nicşeni – Podeni; DJ 296 B din Călugăreni – Ungureni; DJ 296 A Costeşti – Stăuceni; DJ 297 Blândeşti – Lunca – Todireni ; DJ 208 C Botoşani – Vorona – Joldeşti – limită cu judeţul Suceava; DJ 208 I Joldeşti – Tudora – limită cu judeţul Suceava; DJ 208 H Baisa – Corni – Vorona – Oneaga – Coşula – Buda; Cerbu – Dracşani; DJ 282 B Flămânzi – Prăjeni.

Având în vedere prognoza meteo pentru următoarele ore, recomandăm populaţiei să evite orice călătorie pe timp de viscol şi ninsoare puternică. Dacă, totuşi, deplasarea este necesară, informaţi-vă dacă pe traseul ales nu sunt drumuri blocate la numerele de telefon 0231/ 508.012 sau 0231/ 510.792 – pentru drumuri judeţene, şi 0231/ 508.012 şi 0231/516.524 – pentru drumuri naţionale. Asiguraţi-vă că sistemul de încălzire al autoturismului dumneavoastră funcţionează eficient şi echipaţi-vă corespunzător autovehiculul pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, etc.), se precizează într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *