Primul termen din procesul Ţurcanu- Ţâbuleac. Vezi soluţia!

proces Turcanu- tabuleacFostul şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani au avut, vineri, întâlnire la Judecătoria Botoşani. Mihai Ţâbuleac şi Florin Ţurcanu au avut primul termen într-un proces civil de calomnie, în care fostul şef al CJ cerea 300.000 de lei.

Acţiunea în instanţă a fost depusă de Mihai Ţâbuleac pe 15 mai 2012, după ce Florin Ţurcanu a declarat în campania electorală pentru alegerile locale din vara acestui an că Ţâbuleac a luat şpagă în contractele pe care le-a gestionat.

Acţiunea a fost pe rolul instanţei, însă a rămas fără obiect. Şi asta pe motiv că, între timp, Mihai Ţâbuleac s-a răzgândit şi şi-a retras plângerea.

“Am retras-o pe motiv că este tardivă. A trecut mult timp de la atunci şi nu mai văd sensul unei astfel de judecăţi”, a spus Ţâbuleac.

Preşedintele CJ, Florin Ţurcanu, susţine că nu a negociat cu Ţâbuleac retragerea acţiunii împotriva sa, însă apreciază gestul predecesorului său.

Fostul preşeidnte al CJ a deschis acţiunea împotriva lui Florin Ţurcanu pentgru carearea unui prejudiciu moral şi de imagine, ca urmare a declaraţiilor lui Ţurcanu potrivit cărora fostul şef CJ ar fi luat şpagă 10% din valoarea contractelor semnate.

Potrivit plângerii depuse de Mihai Ţâbuleac, liderul liberal „a făcut în mod public o serie de declaraţii şi a folosit un limbaj de natură a-mi prejudicia în mod grav deminitatea, onoarea, reputaţia şi prestigiul de care mă bucur în calitatea pe care o am, de cetăţean şi de preşedinte al CJ”.

Ţâubuleac a arătat, în document, că recunoaşte dreptul la liberă exprimare, însă a subliniat că textul constituţional arată că „libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”.

Campanie electorală cu garda jos. Ţurcanu lansează acuzaţii de corupţie la adresa preşedintelui CJ

Ţâbuleac trece de la ameninţări la fapte! El l-a dat în judecată pe Ţurcanu. Vezi cât îi cere!

One thought on “Primul termen din procesul Ţurcanu- Ţâbuleac. Vezi soluţia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com