Interviu! Noul deputat Verginel Gireadă „trei ani cu suspendare”: „Dumnezeu nu e ţigan”

Verginel Gireada
Verginel Gireada

Verginel Gireadă (PNL), proaspăt deputat de Botoşani, ales cu 15.000 de voturi, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Cluj la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Într-un interviu pentru Gandul, Gireadă spune că dosarul său este unul politic şi că a fost „bobinat pe faţă” de adversarii politici.

Deputatul de Botoşani care şi-a luat diploma de BAC în 2012, la 42 de ani, este un bun teoretician al principiilor anticorupţie. „Parlamentarii nu mai trebuie să aibă imunitate. Să meargă în faţa instanţei”, a declarat Verginel. Spune că vrea ca sistemul judiciar să se schimbe. „Justiţia care m-a condamnat la momentul acela a fost într-un fel, acuma poate o să fie altfel”, spune Gireadă.

Întrebat dacă nu vede o problemă în faptul că este condamnat penal şi acum urmează să voteze legi care privesc sistemul Judiciar Verginel a răspuns astfel: „Gata! Ce mă tot tocaţi cu asta, cu asta. Eu respect decizia electoratului şi cu asta am încheiat”

Verginel Gireada
Verginel Gireada

Gândul: Care este proiectul principal pe care îl aveţi dumneavoastră pentru legislatura în care tocmai aţi intrat? O propunere legislativă, ceva…

Verginel Gireadă: Proiecte am multe, desigur. Să vedem însă cum le putem concretiza. Vise sunt multe acum. Fiecare parlamentar când ajunge acolo vrea să facă ceva pentru oamenii pe care îi reprezintă. Normal că şi eu îmi doresc. Am destulă experienţă în administraţie. Am fost opt ani primarul comunei, acum soţia mea este primar. Nu cred că ce proiecte am eu este relevant.

„Dacă există o problemă de orice fel trebuie rezolvată în faţa instanţei”

Gândul: Presa a relatat că deţineţi o echipă de fotbal şi sunteţi chiar antrenorul ei.

Verginel Gireadă: Informaţia este eronată. Nu am o echipă de fotbal. Cât am fost primar am pus la punct o bază sportivă. Am facut-o la patru ace, dar altcineva se ocupă de echipa de fotbal. Nu pot să zic că nu îmi place fenomenul. Îi ajut cât pot. Nici nu am antrenat echipa de fotbal.

Comuna Mihai Eminescu a avut echipă în divizia C. Este cea mai mare comună din judeţul Botoşani şi economic, şi ca număr de locuitori. Este o comună cu miză.

Gândul: În opinia dumneavoastră, parlamentarii ar trebui să aibă în continuare imunitate în cazul în care procurorii cer arestarea lor? De ce?

Verginel Gireadă: Sincer? Nu ar trebui să aibă imunitate. Şi eu, şi alţii ar trebui oricând, dacă este o problemă, să poată demonstra fără a sta la mila cuiva. Dacă există o problemă de orice fel, trebuie rezolvată în faţa instanţei. Eu am trecut prin asta. Eu am fost unul dintre cei mai hăituiţi primari din zona asta. Chiar s-a pariat pe capul meu. Numai că legea este lege, Justiţia este Justiţie.

Gândul: Dacă s-ar propune eliminarea imunitatii parlamentare cum aţi vota şi de ce?

Verginel Gireadă: Aş vota să se elimine. Aş vrea să se elimine ca să nu mai aibă nimeni dubii că s-a creat la nivelul Parlamentului o chestie asa de „vai de mine, parlamentarii sunt de neatins”. Parlamentarii trebuie să fie ca tot muritorul de rând.

Gândul: Dacă procurorii vor cere arestarea unui coleg parlamentar din acelaşi partid cum veţi vota? Pentru sau impotrivă şi de ce?

Verginel Gireadă: Eu vă spun un singur lucru, Parlamentul nu este cel care ia decizii. Justiţia este cea care decide. Parlamentul poate să aprobe da sau nu. În rest, nu ştiu dacă eu sau alţii sunt în măsură să aprecieze dacă cineva este vinovat sau nu. Instanţa decide dacă cineva e vinovat sau nu.

Eu am trecut prin astea. Ştiu ce înseamnă. Depinde a cui e comanda că sunt parchete şi parchete, aservite sau neaservite. Eu cred că cel mai bine este să mergi în instanţă că este cea mai în măsură a decide.

„Pentru că nu am fost în banca care a trebuit am fost executat pe bandă”

Gândul: Cum vedeţi dumneavoastră condamnarea lui Adrian Nastase la doi ani de inchisoare în dosarul Trofeul Calităţii?

Verginel Gireadă: Nu ştiu. Nu vreau să comentez. Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo şi aş vorbi prostii.

Gândul: În opinia dumneavoastră, cine ar trebui să aleagă şeful DNA şi procurorul general?

Verginel Gireadă: Nu sunt specialist pe domeniu. Nu ar fi corect să mă pronunţ.

Gândul: Dumneavoastră aţi fost condamnat de o instanţă la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. În parlament veţi vota legi care vizează sistemul judidicar, adică legi care privesc procurorii care v-au anchetat şi judecătorii care v-au condamnat. Cât de imparţial puteţi fi în aceste condiţii?

Verginel Gireadă: Asta este. Electoratul a decis şi m-a trimis în Parlament cu peste 70%. Eu sunt un om foarte cunoscut în judeţul Botoşani pentru realizările mele. Am reuşit să transform o comună într-un oraş şi mă mândresc cu lucrul ăsta. Pentru că nu am fost în banca care a trebuit am fost executat pe bandă. Asta a fost la vremea respectivă, acum este altceva. Sper ca în România să funcţioneze corectitudinea şi voi lupta pentru lucrul ăsta.

Gândul: Sunteţi un politician condamnat de instanţă, dovedit că aţi încălcat legea. Cât de normal este ca un politician condamnat penal să mai activeze în viaţa publică şi să candideze pentru un loc în Parlament?

Verginel Gireadă: Ştiam că scopul dumneavoastră este acesta. Normal sau nenormal, eu vă spun un singur lucru: ce este normal în lumea asta?. Cum spune în Biblie: <<Cel fără de păcat să arunce piatra primul>>. În primul rând fiecare om are dreptul la prezumţia de nevinovăţie. Nu sunt în măsură să comentez decizia unei justiţii care la momentul acela a fost într-un fel, acuma poate o să fie altfel. Eu pledez pentru o singură cauză ca fiecare om să aibă parte de prezumţia de nevinovăţie şi să aibă parte de o instanţă corectă. Eu nu vreau să mă pronunţ, o să auziţi dumneavoastră mai târziu.

Gândul: Adică ce o să auzim?

Verginel Gireadă: Eu am fost bobinat pe faţă. Am fost acuzat de ceva ce nu am făcut. E ca şi cum aş spune eu că aţi furat o bicicletă şi dumneavoastră mi-aţi spune: << Tu eşti nebun. Nu am furat-o!>>. Exact acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu mine. Am fost acuzat că am modificat nişte titluri de proprietate care erau din 1994, dar eu nu am făcut asta. Nu s-a citit nici un raport.

Trebuia să fiu pus la dosar pentru că eram foarte incomod pentru câteva persoane din judeţul ăsta. Voi fi incomod şi în continuare. Eu reprezint 15.000 de oameni care mi-au dat votul. Oamenii mă ştiu şi mă cunosc.

„Nu există nepotism. Există doar omul potrivit la locul potrivit”

Gândul: După condamnare aţi fost obligat să renunţaţi la postul de primar şi acum primar este soţia, practic i-aţi transmis domeniul. Nu credeţi că e un fel de nepotism?

Verginel Gireadă: Păi, dacă eram eu o râie de om, atunci nu lua soţia mea 70% din voturi, vreo 4.000 de voturi. Nu există nepotism. Există doar omul potrivit, la locul potrivit. Este cea mai mare comună din Botoşani şi inteligenţa oamenilor nu poate fi pusă la îndoială. Este un fel de zonă metropolitană cu oameni foarte bine pregătiţi sunt elita. Atenţie! Elita ştie cu cine votează.

„Dumnezeu nu e ţigan şi viaţa merge înainte”

Gândul: De principiu, pentru politicienii care au dosare sau sunt condamnaţi credeţi că ar trebui să mai activeze în viaţa publică să candideze?

Verginel Gireadă: Să meargă toţi în faţa instanţei. Eu nu fug de instanţă. Să meargă şi să-şi demonstreze nevinovăţia.

Gândul: Chiar dacă sunt, aşa ca dumneavoastră, condamnaţi, fie şi cu suspendare?

Verginel Gireadă: Fiecare cu problemuţa lui, să răspundă în direcţia lui. Să meargă fiecare în direcţia lui şi cu viaţa lui. Cel mai urât în viaţa unui om este ca cineva să intervină şi să te acuze că ai făcut ceva ce nu ai făcut. Este cel mai dureros lucru. Eu sunt sigur de un singur lucru: Dumnezeu nu e ţigan şi viaţa merge înainte. Dumnezeu ne va da la fiecare după măsura sufletului.

Gândul: Dar persoanele astea condamnate credeţi că trebuie să voteze legi care vizează sistemul judiciar?

Verginel Gireadă: Gata! Ce mă tot tocaţi cu asta, cu asta. Eu respect decizia electoratului şi cu asta am încheiat. Hai, scrie ce vrei!

Cine este Verginel Gireadă şi de ce a fost condamnat

Verginel Gireadă a fost trimis în judecată de Parchetul de pe langă Tribunalul Botoşani în 2010, fiind acuzat de abuz în serviciu. Potrivit rechizitoriului, Gireadă şi un secretar din primăria Mihai Eminescu ar fi modificat mai multe titluri de proprietate şi au falsificat documente, după care ar fi realizat o serie de tranzacţii, în urma cărora mai multe suprafeţe de teren au ajuns în posesia unor rude ale primarului. Gireadă a fost primar al comunei Mihai Eminescu în perioada 2004-2012. În aprilie anul acesta, Gireadă a fost condamnat difinitiv de Curtea de Apel Cluj la trei ani de închisoare cu suspendare.

După condamnare şi-a dat demisia din funcţia de primar, iar la alegerile locale primar a fost alesă soţia lui, el a devenit consilier local, apoi a fost numit director în cadrul primăriei.

În declaraţia de avere Gireadă declară că deţine 40 de hectare de teren, două case, un autoturism, un tractor şi două utilaje agricole. Gireadă mai spune că are şi bijuterii de aproape 10.000 de euro. Viitorul deputat a împrumutat o companie privată cu 275.000 lei. Din declaraţia de avere rezultă că în timp ce Verginel Gireadă era primar soţia sa era angajată ca referent tot la primărie. La venituri Gireadă spune că a câştigat din activităţi argicole 180.000 lei. Gireadă este şi vicepreşedinte PNL Botoşani.

Sursa:Gândul

4 thoughts on “Interviu! Noul deputat Verginel Gireadă „trei ani cu suspendare”: „Dumnezeu nu e ţigan”

  1. GURA PACATOSULUI ADEVAR ZICE….
    Ai dreptate si ma rog la bunul Dumnezeu
    sa nu fie TIGAN…si sa platesti pt tot ce ai facut rau….
    Iar treaba cu dosarul fabricat….e veche.Recunoaste ca ai gresit.
    A gresi e omeneste…a minti e urat..nu toata lumea e proasta.

  2. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    pe noi nu ne intereseaza ce dosare are el,pentru comuna Mihai Eminescu a facut destul ne-a adus apa,a asfaltat catamarasti vale si stancesti manolesti cucorani,vine cu gazul ce mai vrei a facut ceva

  3. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    D-zeu nu e infractor si nici parlamentar! Iar tu nu esti un sfant!
    ai incalcat deja doua porunci ai furat, ai mintit,…multa bafta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *