Preşedintele PNL Botoşani: Primarii din PDL şi-au făcut treaba în campanie la USL

primari pdl la USLPrimarii din PDL şi-au făcut treaba în campania de la parlamentare la USL. Este declaraţia preşedintelui PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, care a precizat că, cu excepţia a doi primari PDL, restul au trecut neoficial la USL. El spune că aceşti primari şi-au făcut cu ‘brio” campania la USL.

Nu au trecut cu acte la USL, dar vin la şedinţe. Nu au trecut la USL primarii din Albeşti şi Cristeşti, în rest toţi. Din 28 de primari ai PDL, 26 au trecut la USL. PDS a luat de la PDL vreo doi primari, în rest PNL„, a spus Florin Ţurcanu.

Acesta a afirmat că PNL are în momentul de faţă 52 de primari, cu tot cu cei care au trecut de la PDL. De altfel, primarii PDL au fost invitaţi la petrecerea de duminică organizată de organizaţia judeţeană a PNL la Cucorăni.

Liderul PDL Botoşani, Cătălin Flutur, a avertizat, înaintea alegerilor parlamentare, că primarii trădători din PDL vor fi daţi afară din partid.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *