Acţiune amplă de deszăpezire, marţi, pe străzile din oraş. Şoferii, rugaţi să mute maşinile parcate!

zapadaPrimăria Municipiului Botoșani vă informează că marţi, 11 decembrie, în intervalul orar 07:00 – 19:00, pe teritoriul municipiului Botoșani se vor desfășura ample acțiuni de deszăpezire și degajare căi de acces, cu precădere pe magistralele Calea Națională (de la intersecția cu strada Petru Rareș până la intersecția cu Strada Sucevei), strada Primăverii, strada Tudor Vladimirescu (de la intersecția cu strada Victoriei până la intersecția cu strada Împărat Traian), bulevardul Mihai Eminescu și strada Marchian.

 În acest sens vor fi mobilizate toate utilajele disponibile cât și personalul specializat pentru a putea asigura accesul auto și cel pietonal, menținând fluența traficului rutier.

În vederea unei gestionări integrate și eficiente a domeniului public vă comunicăm că este imperativă mutarea temporară a autovehiculelor parcate sau staționate (inclusiv pe banda de circulație de lângă trotuare), pentru a permite accesul utilajelor de deszăpezire.

 Date fiind condițiile meteo deosebite (ninsoare abundentă și temperaturi scăzute) administrația publică locală are nevoie de susținere și din partea societății civile. Pe această cale facem apel către populație, asociațiile de locatari și agenții economici din municipiu să se implice în activitățile de gospodărire municipală specifice sezonului rece (deszăpezire în interiorul cartierelor, pe căile de acces secundare, în fața spațiilor comerciale, la scările de bloc, șamd) prevăzute de normele legale în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *