Consiliul Judeţean al Elevilor reacţionează: Nu se impunea întreruperea cursurilor în judeţ

Consiliul Judeţean al Elevilor Botoşani anunţă, în conformitate cu datele furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, faptul că zăpada nu a fost atât de abundentă încât să se impună închiderea școlilor din județ. Prin urmare, se dispune neîntreruperea cursurilor.

Pe această cale, anunţăm că la nivelul judeţului Botosani au fost luate toate măsurile pentru ca elevii să dispună de săli de clasă încălzite corespunzător, iar cursurile să se desfășoare în bune condiții.Consiliul Judeţean al Elevilor, cât şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, mențin  în permanență legătura cu directorii unităților de învățământ și cu Consilile Şcolare ale Elevilor, pentru a interveni în timp util atunci când situația o va impune. Accesul se face la toate unitățile de învățământ, școlile vor fi închise numai dacă este cazul.

 Reamintim faptul că acolo unde apar cazuri deosebite, Inspectoratul Scolar Judeţean poate lua decizia de a suspenda activitatea instructiv-educativă din unităţile de învăţământ. Potrivit reglementărilor în vigoare, cursurile neefectuate vor fi recuperate după un grafic aprobat de Inspectoratul Şcolar Judeţean.      

Sursa: comunicat CJE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *