„Codul Galben” de ninsori prelungit la Botoşani cu încă 15 ore

atentionare cod galben ninsori „Codul Galben” de ninsori, emis de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru judeţul Botoşani, a fost prelungit cu încă 15 ore, de duminică seară, ora 20.00 – până luni, 10 decembrie, ora 11.00. Astfel, în cursul nopţii de duminică spre luni şi în prima parte a zilei de luni, vor mai fi precipitaţii în jumătatea de est a ţării şi izolat se vor acumula
cantităţi de peste 25 l/mp. Va ninge la munte, în estul şi sud-estul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi Moldovei şi în sud – estul Olteniei, iar în Dobrogea vor predomina ploile. În sud – estul teritoriului vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificări, iar în Muntenia, sudul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură va viscoli ninsoarea.

Duminică, între orele 10.00 – 14.00, prin intermediul apelului unic de urgenţă 112, s-au înregistrat 14 apeluri din partea unor conducători auto care au semnalat că se circulă cu dificultate pe mai multe sectoare de drumuri naţionale ( Darabani – Hudeşti, Hudum – Baisa, Huţani – Vlădeni, Manoleasa – Liveni, Cucorăni – Bucecea), drumuri judeţene (Orăşeni Deal – Vorona, Hăneşti – Borolea, Libertatea – Călăraşi) şi drumuri comunale
(Scutari – Mileanca, Conceşti). În zonele menţionate s-a intervenit pentru fluidizarea traficului rutier cu utilaje aparţinând Secţiei de Drumuri Naţionale, Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri şi unităţilor administrativ – teritoriale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *