Prefectul cere surse alternative de iluminat în toate secţiile de votare

videoconferinta cu macaletiPrefectul Costică Macaleţi a cerut celor implicaţi în organizarea alegerilor parlamentare ca la toate secţiile de votare să existe surse alternative de iluminat.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a făcut acest apel la finalul videoconferinţei, care a avut loc duminică după amiază, pe fondul condiţiilor meteo care ar putea să genereze şi întreruperi ale curentului electric.

La toate secţiile de votare să existe surse alternative de iluminat, respectiv generatoare, lanterne sau lumânări. Doamne fereste, dacă se întâmplă ceva, să nu fim luaţi pe nepregătite„, a spus Costică Macaleţi.

Reprezentanţii Instituţiei Prefectului susţin că în peste 30 de comune din judeţ sunt generatoare.

Prefectul a cerut directorului Direcţiei de Sănătate Publică, Silvana Tudorache, să verifice dacă grupurile electrogene de la spitale funcţionează, astfel încât să poată asigura energie electrică în cazul unor întreruperi în reţeaua E.ON.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *