Dorohoianul de la „Dansez pentru tine” se mută cu „Mama natură”-Roxana Ionescu

George Boghian, dorohoianul care a obţinut premiul cel mare de 60.000 de euro la „Dansez pentru tine” se mută cu Roxana Ionescu.

Nu şi-a făcut multe planuri de viitor. Ştie doar că până marţi va sta la pensiunea lor din cantonament, după care se va muta la Roxana. Vedeta a vrut să-i facă o surpriză şi l-a anunţat vineri seara. Crăciunul îl vor petrece împreună şi, mai departe, George speră să-şi cumpere o locuinţă a lui, să continue să danseze şi să ia cursuri de pictură, scrie Click.

M-am înţeles foarte bine cu George, e frăţiorul meu, vom face Crăciunul împreună şi o perioadă va sta la mine sau la părinţii mei, pentru că nu are unde să se ducă după terminarea concursului„, a mărturisit Roxana Ionescu pentru Click.

Toată viaţa mi-am dorit o cameră a mea. Nu am avut până acum pentru că o împărţeam cu alţi copii din centrul de plasament. Cu banii de la Dansez vreau să-mi iau o locuinţă. Nu contează dacă e casă sau apartament, câte camere are sau unde e plasată. Important e să am camera mea. E tot ce vreau. O să-i pictez singur pereţii. De altfel, tot ce-mi doresc în acest moment este să pictez un tablou”, a spus George.

Premiul de 60.000 de euro a picat exact când era mare nevoie de el: pentru că împlinise deja 21 de ani, tânărul trebuia să părăsească centrul de plasament. Din acest moment, însă, toate problemele şi grijile i s-au luat de pe umeri. Viitorul îi apare acum în alte culori, mai vesele. „Sunt împlinit. Simt că viaţa se revanşează faţă de mine„, a mai spus George.

În afară de echipa Pro TV, copiii din centrul de plasament sunt singurele persoane apropiate lui George. Şi-a propus să-i ajute şi să le facă o surpriză.

Înainte de a mă muta la Roxana, vreau să mă duc până la Dorohoi. Ei au un spectacol acum, în decembrie, şi aş vrea să particip, să le ofer un moment artistic”, mărturiseşte George. De fraţii şi de mama lui nu mai ştie nimic de aproape un an. Şi, pentru că toată viaţa şi-au petrecut-o despărţiti, recunoaşte că sentimentele materne şi frăţeşti îi sunt străine.

3 thoughts on “Dorohoianul de la „Dansez pentru tine” se mută cu „Mama natură”-Roxana Ionescu

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Mama natura il va tina pana-i toaca banii si apoi … „pa! pa ! du-te-n lumea ta”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *