Şoferul care a produs accidentul mortal de la Suliţa era băut

accident mortal sulita- BotosaniŞoferul care a produs accidentul de marţi seară de pe raza localităţii Suliţa se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Probele biologice de sânge au arătat faptul că tânărul de 27 de ani, Constantin Durnoaie, care a lovit cu o autoutilitară un bărbat de 62 de ani, era băut.

Analizele sângelui au arătat că şoferul a avut, la prima probă, o alcoolemie de 1,10 gr/ l alcool pur în sânge, iar la a doua probă 1 gr/ l alcool pur în sânge.

Vă reamintim că un bărbat a fost ucis de o maşină. Dumitru Vieru, din Suliţa, circula ca pieton, însă a fost acroşat de o autoutilitară a unei firme care produce şi montează tâmplărie PVC.

Bărbatul a murit pe loc, iar şoferul, Constantin Durnoaie, a fost dus la spital pentru a i se stabili alcoolemia, după ce a refuzat să sufle în etilotest.

Accident mortal la Suliţa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *