Inspecţie noctură a prefectului la dispeceratele de iarnă

zapada -utilaje deszapezire BotosaniMiercuri noapte la ora 2, prefectul Costică Macaleţi a făcut o vizită neprogramată celor trei inspectorate implicate în măsurile ce se impun în condiţii de iarnă, verificând, totodată şi starea în care se prezintă drumurile judeţului Botoşani.

Dispeceratul 112 de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, cel al Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri, precum şi centrul de comandă botoşănean pentru drumurile naţionale au făcut obiectul unei inspecţii, prefectul Costică Macaleţi constatând că personalul era în activitate şi avea informaţiile necesare privind incidentele şi starea drumurilor din judeţ.

 Pentru a verifica personal, reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a deplasat pe DE 585, care face legătura cu judeţul Suceava, dar şi pe drumul judeţean din zona Corni.

„Pentru că în vecinătatea pădurii Baisa stratul de zăpadă a ajuns şi de 15 centimetri am solicitat administratorilor de drum să urgenteze intervenţiile ce erau oricum programate pentru această dimineaţă. Am fost informat că s-a acţionat cu 17 utilaje pe drumurile naţionale şi cu alte 19 pe cele judeţene. În următoarea perioadă voi face des astfel de vizite ca să fiu sigur că se iau la timp măsurile necesare pentru ca botoşănenii să se deplaseze în siguranţă.”, a declarat Costică Macaleţi.

Prefectul s-a întâlnit la ora 5 dimineaţă cu colonelul Radu Anton, şeful ISU Botoşani, acesta informându-l că singurul incident înregistrat noaptea trecută a fost incendiul apărut la o casă părăsită din Gorbăneşti.

One thought on “Inspecţie noctură a prefectului la dispeceratele de iarnă

  1. SA VINA DOMNUL PREFECT IN INSPECTIE SI PE LA POLITIA DE FRONTIERA SA VADA IN CE CONDITII ISI DESFASOARA ACTIVITATEA CEI CARE LUCREAZA LA POARTA SI iI FAC ACCESUL DOMNULUI PREFECT,imbracati cu 10 haine pe ei,ca cineva a dat ordin sa se opreasca sursa de caldura,traim in anul 2012 si mai vor sa mergem la VOT si sa mai asiguram SI PAZA SECTIILOR DE VOTARE???????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *