Secţiile de votare au fost verificate de pompieri

votAproape 90 de stări potenţiale de pericol au fost înlăturate în urma controalelor efectuate de inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani la spaţiile unde vor fi amenajate circumscripţii electorale şi secţii de votare. 

Demarată pe 12 noiembrie, acţiunea a avut ca scop preîntâmpinarea, reducerea sau eliminarea riscurilor de producere a situaţiilor de urgenţă şi a consecinţelor acestora, protecţia populaţiei, mediului, bunurilor şi valorilor pe timpul desfăşurării procesului electoral. Mai bine de jumătate dintre abaterile de la legislaţia de prevenire a situaţiilor de urgenţă (incendii şi protecţie civilă) au fost remediate pe timpul verificărilor.
Pentru deficienţele care au întrunit elementele constitutive ale contravenţiei au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale ( o amendă în valoare de 500 lei pentru exploatarea unor instalaţii electrice cu defecţiuni sau improvizaţi şi 11 avertismente). Printre neregulile constatate au fost neverificarea stingătoarelor din dotarea spaţiilor,
nedotarea locaţiilor unde vor fi amenajate secţii de votare cu minim un
stingător la 50 de mp, exploatarea sobelor aferente secţiilor de votare care prezintă fisuri sau crăpături, nemenţinerea în stare de funcţionare a iluminatului de siguranţă şi nemarcarea căilor de evacuare cu indicatoare de orientare.

Locaţiile unde au fost depistate nereguli vor fi reverificate, în perioada 3 – 5 decembrie, pentru a se constata dacă au fost duse la îndeplinire măsurile stabilite prin procesele-verbale de control. 

 În ziua de 6 decembrie, un inspector de prevenire va efectua un control privind respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la sediul Biroului Electoral Judeţean, amenajat în cadrul Prefecturii Botoşani, şi a spaţiilor adiacente unde se vor desfăşura activităţi specifice privind centralizarea datelor rezultate în urma procesului de votare. Pe lângă aspectele privind dotarea cu mijloace de primă intervenţie şi asigurarea
căilor de evacuare şi intervenţie, pe timpul controlului se va verifica funcţionarea instalaţiei electrice în condiţii de exploatare la capacitate maximă, precum şi funcţionarea celei de a doua sursă de alimentare cu energie electrică aferentă clădirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *