Un nou imn al României circulă pe internet

tricolorul romanieiUn nou imn al României circulă pe internet de Ziua Naţională. El se numeşte „Azi e ziua ta şi plâng…” şi este scris de Romeo Tarhon, fiind postat pe internet pe 30 noiembrie 2012.

Iată versurile:

La mulţi ani, ţară de glorii
Azi târâtă în genunchi,
Bestiile, trădătorii
Pângărindu-ţi sfântul trunchi!

La mulţi ani ţară bogată
Azi săracă, trist prohod,
Românie alungată
În cel mai cumplit exod.

La mulţi ani ţară de vise,
Azi secătuită toată,
Îţi sunt visele ucise,
Vulturi lacomi îţi dau roată.

La mulţi ani ţară de basme
Azi cu feţi-frumoşi bolnavi
Şi cu zâne în marasme
Ce se vând în lume sclavi.

La mulţi ani ţară de aur,
Azi cu aurul furat
De ferocele balaur
Al săracului bogat…

La mulţi ani ţară de doliu,
Azi din tricoloru-ţi fă-ţi
Peste patru zări linţoliu,
Milioane de bucăţi…

La mulţi ani icoană sfântă
Azi zvârlită la gunoi,
Jalea ta mă înspăimântă,
Ca după un lung război…

La mulţi ani ţară vândută
Azi şi ieri din interes,
Ori pieri dându-te bătută,
Ori te baţi, n-ai de ales!

La mulţi ani ţară iubită,
Aripile şi se frâng,
Țara mea nefericită,
Azi e ziua ta şi plâng…!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *