Conferinta Regionala a CJ Elevilor din regiunea Nord-Est va avea loc la Botosani

În perioada 23-25 noiembrie 2012 la Hotel „Belvedere” Botoşani, va avea loc Conferinţa Regională a reprezentanţilor Consiliilor Judeţene ale Elevilor, Regiunea Nord-Est cu tema „Competenţă şi reprezentativitate în Consiliul Regional al Elevilor-CRE NE 2.0” , sub egida Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, cu sprijinul inspectorului general, profesor Mihaela Huncă şi inspectorului pentru educaţie permanentă, profesor Otiliea Sandu.

La această întâlnire vor participa preşedinţii şi prim-vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene ale Elevilor , iar în cadrul ei se vor desfăşura alegerile pentru Biroul Executiv al Consiliului Regional al Elevilor, respectiv elaborarea Strategiei de dezvoltare a CRE, Regiunea NE. De asemenea, invitaţii au oportunitatea de a lua parte şi la discuţiile din cadrul secţiunilor Simpozionului Competenţă, profesionalism şi dimensiune europeană prin integrarea TIC în actul educaţional”, din cadrul proiectului POSDRU/87/1.3/S/57406, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani.

Deschiderea oficială a Conferinţei va avea loc vineri, 23 noiembrie, la  Hotel Belvedere începând cu orele 16.30. Activităţile de informare şi intercunoaştere din prima zi ale conferinţei sunt găzduite de Liceul de Artă „Ştefan Luchian” care va oferi şi un moment artistic deosebit, „Best of Arte”, susţinut şi pregătit de membrii Consiliului Şcolar al Elevilor, din unitatea şcolară menţionată., împreună cu profesorul coordonator Alina Cojocariu şi cu sprijinul doamnelor directoare, profesor Beatrice Păpădie şi Stela Şerpeanu.

Activităţile din cea de a doua zi a conferinţei, ghidate de dictonul „Unde suntem şi cine ne va reprezenta?” vor fi găzduite de Colegiul Naţional „A.T. Laurian” şi vor debuta cu o sesiune de training „CRE- non-formal” ce cuprinde module integrate de Dezvoltare organizaţională şi Management de proiect, susţinute de Florin Gavril, preşedinte CJE Botoşani şi Mihaela Ţăranu, profesor coordonator CJE Botoşani. În cea de a doua parte a zilei, în cadrul Colegiului Naţional „A.T. Laurian” se vor desfăşura alegerile pentru funcţiile din Biroul Executiv al Consiliului Regional al Elevilor.

Închiderea oficială va avea loc duminică, 25 noiembrie, la ora 11.00 şi va încununa elaborarea Strategiei de dezvoltare a Consiliului Regional al Elevilor, respectiv proiectele pentru anul şcolar curent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *