Tamara Ciofu: „Pe 9 decembrie, românii vor alege între cei care au luat și cei care au dat”

Tamara Ciofu
Tamara Ciofu

Tamara Ciofu, candidatul USL pentru colegiul 6 Botoşani la Camera Deputaților consideră că la aceste alegeri va fi mai simplu pentru alegători.

Fiecare a putut vedea şi ce a făcut PDL, şi ce a făcut USL. Alegerea e simplă: pe 9 decembrie vor avea de ales între cei care au luat şi cei care au dat. Vor alege între guvernarea PDL care le-a tăiat pensiile și salariile și guvernarea USL care le-a dat banii înapoi. Vor alege între PDL care le-a închis spitalele și USL care a început să le redeschidă” a declarat doctoriţa Ciofu.

Timp de patru ani botoşănenii au fost obligaţi să suporte deciziile nedrepte ale guvernării Boc-Băsescu-Udrea care au tăiat salariile, au tăiat pensiile, au tăiat alocaţiile copiilor şi au închis spitalele. Timp de patru ani Boc-Băsescu-Udrea au ocupat România şi nu au ţinut cont de interesul cetăţenilor.

 „Le spun tuturor celor care s-au săturat de Boc, de Udrea şi de ceilalţi PDL-işti: dacă nu mai vor ca Băsescu să-i aducă iar la guvernare, să iasă în număr mare la vot, cât mai mare, şi să voteze clar în favoarea USL. Votul pentru orice alt partid înseamnă o șansă în plus ca cei de la PDL să vină iar la Guvernare, mascaţi în ARD şi în celelalte partide create de Traian Băsescu”, a completat candidatul USL, medicul Tamara Ciofu.

Ca botoşănenii să aibă o garanţie că indiferent cine va veni la guvernare, nu le vor mai fi tăiate pensiile şi salariile şi că o vor duce ceva mai bine, candidații USL la parlamentare din municipiul Botoşani au iniţiat la începutul campaniei electorale “Pactul de Guvernare pentru Botoşani”.

Ținând cont că pe 9 decembrie urmează să aibă loc alegeri pentru Parlament, organizaţia USL Botoşani a propus ca toți candidaţii, de la toate formațiunile, să îşi asume în faţa alegătorilor că vor respecta un set minim de principii, astfel încât cetăţenii să aibă garanţia că cel care va ieși deputat sau senator le va apăra interesele.

One thought on “Tamara Ciofu: „Pe 9 decembrie, românii vor alege între cei care au luat și cei care au dat”

  1. FELICITARI CANDIDATILOR VERTICALI ! DOAMNA CIOFU , DOMNU BALTA , DOMNUL GRIGORAS DOAMNA PROFESOR ANUSCA . BOTOSANIUL ARE NEVOIE DE OAMENI VERTICALI ! LA BOTOSANI POPORUL SARAC VOTEAZA UN PARTID CARE SA FACA CEVA PENTRU CEI MULTI ! VA DORESC SUCCES ! ATENTIE LA PROMISIUNI ATI DAT INAPOI PENSIILE BATRANILOR SA NU FACETI CA ARD =PEDELEU CARE A CALCAT PE CAP POPORUL …PENSII LUATE ,SALARII TAIATE ,….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *