Prins de jandarmi ca vindea peste fara documente

peste braconajUn barbat de 33 de ani s-a ales cu dosar penal dupa ce a fost prins ca oferea spre vanzare aproape 45 kilograme de peste fara documente.  Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani a fost direcţionat , de către dispecerul de serviciu, să se deplaseze pe strada Pictor N. Grigorescu din municipiul Botoşani, unde o persoană de sex masculin comercializa peşte fără documente legale.

Echipajul a constatat că cele sesizate se confirmă, ocazie cu care a identificat un bărbat, domiciliat în municipiul Botoşani, fără antecedente penale, care oferea spre comercializare cantitatea de aproximativ 45 de kg de peşte.

  În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta a comercializat peşte la diferite persoane, fără  a fi autorizat şi fără a  deţine documente legale în acest sens.

  Jandarmii i-au  întocmit actele constatatoare , fiind susceptibil de “deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor ori produselor din peşte obţinute din pescuit”, cantitatea de 45 de kg de peşte fiind ridicată în vederea confiscării.

 Dosarul cu actele constatatoare a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani pentru competentă soluţionare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *