Tamara Ciofu si Viorel Grigoras au vizitat Complexul de Case de tip familial Sfântul Mina

usl tamara ciofu si grigorasMedicul Tamara Ciofu, candidatul USL la Camera Deputaților pe colegiul 6 Botoșani și Viorel Grigoraș, candidatul USL la Senat pe Colegiul 3 Senat au vizitat la începutul acestei săptămâni Complexul de Case de tip familial Sfântul Mina din .municipiul Botoșani

La începutul acestei săptămâni cei doi candidați ai USL au făcut o vizită la Complexul de Case de tip familial Sfântul Mina din Botoșani care asigură servicii de tip rezidențial, îngrijire, asistență medicală, servicii de recuperare pentru 24 de
copii cu vârste între 3 și 18 ani, cu dezabilități. 

Majoritatea copiilor din acest centru social au fost și sunt pacienți pe care i-am tratat în cadrul secției de preșcolari pe care o conduc în cadrul Spitalului pentru Copii. În același timp, în timpul meu liber ca voluntar consult acești copii în special pentru prevenirea afecțiunilor grave care pot să le pună în pericol viața”, a declarat, medical pediatru Tamara Ciofu.   

În cadrul acestei vizite efectuate la Complexul de Case de tip familial Sfântul Mina din Botoșani, cei doi candidați ai USL au făcut publice câteva din proiectele pe care Uniunea Social Liberală dorește să le pună în aplicare începând de anul viitor.
Astfel, s-a arătat faptul că se are în vedere modernizarea sistemului asistenței sociale prin transformarea acestuia dintr‐un sistem pasiv în unul proactiv de susținere a familiei prin schimbarea accentului de pe asistența acordată individului pe construirea măsurilor de protecție socială în jurul protecției familiei.

Reformăm sistemul de asistență socială în baza a două principii: proximitatea (sprijinul merge cât mai aproape de beneficiar) și reciprocitatea (ajutorul social este condiționat de participarea la anumite activități ale comunității)” a adăugat, candidatul USL pentru Colegiul 3 Senat, Botoșani, Viorel Grigoraș.

Cei doi candidați au precizat, de asemenea, că vor susține în Parlament aplicarea conceptului european de economie socială pentru creșterea ratei de ocupare a persoanelor provenind din grupurile defavorizate. În acest sens, aceștia vor propune
să se definească clar categoriile vulnerabile care au nevoie de ajutor suplimentar pentru plata facturii la energie și liberalizarea pieței de energie electrică și gaz natural pentru categoriile de consumatori care pot plăti prețul pieței.

Sursa: comunicat USL

7 thoughts on “Tamara Ciofu si Viorel Grigoras au vizitat Complexul de Case de tip familial Sfântul Mina

  1. Pai da ca asa fac USListii merg numai in campanie la copiii sarmani apoi ii uita total. Eu as vrea sa-i vad si dupa campanie ca merg si vb cu copilasii. Asa e praf in ochi! Nimic impresionant.

    1. ce vb??asta ai tu impresia,ei au mers sa vada care este situatie,de a comunica cu copii ,avand in vedere ca doamna Tamara Ciofu este si medic pediatru si i-au fost si pacienti unii dintre ei!!!!

  2. Asa deci politizam institutiile statului.Ce cauta doamna Ciofu la o institutie a statului? Ma rog daca sunt la putere au si aroganta specifica pesedeilor cand pun mana pe malai.

  3. Dl Girgoras si Dna Ciofu, premierul a dat cu multa fala si mandrie o ordonanta cum ca este interzisa mita electorala. Dar voi ce faceti acum? Nu cred ca ati fost la copiii aia fara o portocala, fara o ciocolata si la valoarea voastra doar nu o sa dati un pachet mai mic de 10 lei…Haide bre… ca sunteti falsi si plini de sine.

    1. as fi incantat sa ajungi macar pana la nivelul lor,sunt multi ani de studii,munca,sa iti fie rusine ca jignesti niste oameni care au ajutat f multi oameni

    2. auzi D-na Danuta Ciubotaru(nume ,vrajeala),daca esti tampita si inculta,asta nu iunseamna k toti is k tn,DOBITOACO,asa sunteti voi botosanenii(unii)manacatori de rahat,dar voi mancati kam mult nu stiu kum sa va zik.javre ordinare ce suunteti voi,si mai aveti pretentia sa fiti ajutati knd vor ajunge sus…nesimtitilor ce sunteti……niste oameni k voi nu au ce cauta p pamant…acuzatii peste acuzatii fara dovezi,si daca au dus cv la copii aia nu cred k a fst „mita electorala cum sustii u”ci mai degraba respect ptr acei copii ! gandeste te k ei sunt copiii si nu au dreptul la vot,deci prin urmare nu ii poate „ajuta cu nimik p D-l Grigoras,si |D-na Tamara” asa k stai dracului in banca ta si nu te mai baga in seama incult cu 4 clase ce esti…si nu cred k e i candideaza ptr „a va fuura”crede ma k au bani si tot ce vor ei…nu o fac ptr a fura niste saraci…nu cred k ei ne au fugarit familia si p cei dragi in alta tara..asa cum au facut PDL…asa k stai in banca ta si nuu t mai da mare k esti un mik fara rost…RUSINE TIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *