Prefectul Macaleti: Dialogul social este mai viu ca niciodata

Costica Macaleti
Costica Macaleti

Prefectul Costică Macaleţi a invitat sindicaliştii Cartelului Alfa, participanţi la pichetarea ce a avut loc miercuri, pentru a dialoga deschis şi transparent.

Chiar dacă reprezentanţii sindicaliştilor au refuzat să participe la o discuţie directă cu reprezentantul guvernului în teritoriu, prefectul îi asigură că mesajul botoşănenan va fi transmis la Bucureşti. Uniunea sindicală a depus la Prefectură o scrisoare semnată de preşedintele Marius-Leonardo Oroşanu, care prezintă succint solicitările privind legea dialogului social, majorarea salariului minim pe economie, combaterea evaziunii fiscale, servicii publice de calitate şi protecţie socială. Documentul va fi trimis către Ministerul Administraţiei şi Internelor, dar şi ministrului delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop.

„Îmi pare rău că delegaţia de la Cartel Alfa nu a urcat să discutăm. Doream să arăt că din punctul meu de vedere dialogul social este mai viu ca niciodată. Că Guvernul Ponta are o deschidere foarte mare către dialog şi negociere, iar până acum, aşa cum şi domniile lor ştiu, s-au făcut paşi importanţi între partenerii sociali.”, este declaraţia prefectului Costică Macaleţi.

2 thoughts on “Prefectul Macaleti: Dialogul social este mai viu ca niciodata

  1. Sigur ca acest guvern este deschis dialogului. Saptamina trecuta cind agricultorii din tara au mers la Bucuresti ministrul agriculturii a sterso la Paris iar primul ministru a trimis la dialog jandarmii cu lacrimogene si bastoane. Curat dialog social.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *