Sedinta cu scantei la Consiliu Local de la stingerea arieratelor

Consiliu local-Ghiorghita si IavorenciucScandal intre consilierii locali si Executivul Primariei de la planificarea sedintelor. Consilierul local Marius Cristescu s-a aratat nemultumit ca Executivul Primariei a convocat o sedinta de indata doar pentru a fi rectificat bugetul local. Acesta a spus ca sedintele de indata ale consiliului local se convoaca in caz de forta majora. El s-a aratat totodata nemultumit de faptul ca, dat fiind timpul scurt de convocare, comisia juridica nu a apucat sa studieze proiectul de hotarare.

Daca nu mai avem nimic pe ordinea de zi, rugamintea este sa convocati o sedinta extraordinara si sa ne dati cele trei zile la dispozitie, sa putem studia raportul de specialitate, precum si rectificarea bugetara punct cu punct, pentru ca in cunostina de cauza sa ne putem pronunta”, a spus Cristescu.

La randul sau, fostul viceprimar Florin Ghiorghita a cerut explicatii de la conducerea municipalitatii cu privire la nedepunerea unei cereri la Consiliul Judetean pentru stingerea arieratelor.

Dupa aceste doua interpelari, primarul Ovidiu Portariuc a cerut ca sedinta sa nu fie transformata in campanie electorala.

Deranjat de afirmatia primarului, Florin Ghiorghita i-a raspuns: „Nu am chef sa ma cert cu cineva astazi sau sa ma contrazic cu cineva. Este o curiozitate a noastra in momentul in care stim pe ce criteriu se aloca banii in Consiliul Judetean si eu cred ca municipiul Botosani ar fi trebui sa primeasca macar o parte din acei bani de la CJ, pentru echilibrarea bugetelor locale. Nu vreau sa transform sedinta in campanie si nici nu sunt implicat in campanie, nici nu vreau sa fac campanie. Eu sustin interesele orasului. Noi trebuie sa facem rost de bani din orice sursa„, i-a spus Ghiorghita primarului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *