Prefectura reacţionează: Documentele lăsate de ARD sunt nişte „hârtii”

liderii ard cu prefectInstituţia prefectului a transmis, joi după-amiază, un comunicat cu privire la acţiunea derulată, joi la prânz, de Alianţa România Dreaptă, care a depus la Prefectură un manifest faţă de USL. După ce prefectul Adrian Constantinescu i-a primit pe ARD-işti, Instituţia prefectului a reacţionat, spunând că documentele lăsate sunt nişte „hârtii”.

Referitor la materialul lăsat la Instituţia Prefectului joi, 8 noiembrie, de către delegaţia condusă de fostul primar al municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, aducem la cunoştinţa celor interesaţi că acesta nu reprezintă un document. Hârtiile nu sunt adresate Instituţiei Prefectului şi nici unei alte instituţii, nu sunt semnate sau asumate de cineva. Acestea nu conţin niciun element de identitate al persoanei fizice sau juridice care le-a emis. Prin urmare, setul de hârtii nu a putut fi înregistrat şi nici luat în considerare în circuitul documentelor”, se arată în comunicat.

O delegatie a Aliantei Romania Dreapta a depus, joi, la Prefectura Botosani, un bilant al guvernarii USL dupa sase luni. Reprezentantii ARD Botosani au numit bilantul drept “Cartea neagra a guvernarii USL”.   Catalin Flutur, liderul PDL, Cristian Roman, liderul Partidului Forta Civica, dar si Corneliu Furtuna, liderul PNTCD, au cerut ex-prefectului Adrian Constantinescu ca documentul respectiv sa fie inaintat Guvernului. La randul sau, Constantinescu le-a spus ca va trimite materialul prin intermediul subprefectului Sebastian Tocariu, dat fiind faptul ca in Monitorul Oficial a fost publicata hotararea privind incetarea mandatului sau.

Liderii ARD au depus la Prefectura “Cartea neagra a guvernarii USL”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *