Constantin Conţac şi fiul său, transferaţi în Penitenciar

Constantin Contac
Constantin Contac

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Contantin Conţac, şi fiul acestuia, Liviu Conţac, au fost transferaţi, joi, la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Botoşani. Cei doi au fost duşi cu maşina Poliţiei din arest, unde s-au aflat de când au fost încătuşaţi.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani şi al PSD Botoşani, Constantin Conţac, a fost condamnat, saptamana trecuta, la închisoare pentru infracţiuni de corupţie. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus condamnarea acestuia la trei ani de închisoare cu executare. El a fost acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de efectuarea de operaţiuni financiare în situaţii de incompatibilitate, spălare de bani şi fals în declaraţii. Fiul său, Liviu Conţac, a primit şi el trei ani de închisoare cu executare.

Potrivit procurorilor DNA, Constantin Conţac ar fi desfăşurat, alături de fiul său, Liviu Conţac, fost director la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, afaceri cu bani publici constând în contracte de prestări servicii având ca obiect activităţi de întreţinere a drumurilor şi, respectiv, transport material.

Iniţial dosarul s-a aflat pe rolul Tribunalului Botoşani, însă la scurt timp după începerea procesului a fost strămutat la Braşov, la cererea procurorilor DNA.

Tribunalul Braşov a dispus pe 23 martie 2011 achitarea lui Constantin Conţac şi a fiului acestuia, însă procurorii DNA au făcut recurs. Curtea de Apel Brasov a dispus condamnarea lui Conţac la doi ani de închisoare cu suspendare, dar atât el, cât şi procurorii au făcut recurs, iar Înalta Curte s-a pronunţat, miercuri, definitiv.

În data de 31 octombrie, ora 18:30, poliţiştii au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Braşov la data de 31.10.2012, privind pe Constantin Conţac, de 67 ani, din municipiul Botoşani, condamnat la 3 ani închisoare cu executare pentru infracţiuni prevăzute de Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie , Legea nr.176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice şi art. 292 din Codul Penal. De asemenea, în cursul aceleiaşi seri, poliţiştii  au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Braşov la data de 31.10.2012, privind pe Liviu Conţac, de 43 ani, din municipiul Botoşani, condamnat la 3 ani închisoare cu executare pentru infracţiuni prevăzute de Legea 78/2000pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie , Legea nr.176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice şi art. 292 din Codul Penal, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

One thought on “Constantin Conţac şi fiul său, transferaţi în Penitenciar

  1. cititi blogul lui contac, sa vedeti O PARTE A CARACATITEI DIN TARGUL BOTOSANILOR! A spune adevarul este foarte grav acum, nici presa aservita nu mai preia adevarul, caci trebuie sa spuna numia ce i se comanda

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *