Accident cu trei victime la Zăiceşti. O femeie a murit, iar o alta şi un bebeluş sunt în stare gravă

accident zaicestiUn grav accident de circulaţie a avut loc, marţi dimineaţă, pe drumul E58, pe raza localităţii Zăiceşti. O femeie a murit, una a fost rănită grav şi, de asemenea, a fost rănit un copilaş de un an şi două luni.

Cele două femei, Lucica Nanu, de 62 de ani şi Alexandra Amariei, de 18 ani, s-au pornit de dimineaţă la cules de ciuperci în pădurea de la Zăiceşti. Pe motiv că nu au găsit, au ieşit la ocazie pentru a se reîntoarce acasă, la Botoşani.

Un autoturism a oprit la marginea pădurii pentru a le lua, însă din spate o altă maşină, condusă de o şoferiţă de 22 de ani, nu a obsevat la timp că maşina din faţă opreşte şi în încercarea de a evita tamponarea a tras de volan dreapta, însă a intrat în plin în cele două femei care se aflau la marginea drumului.

Opelul Astra condus de Ana Ciuclea s-a oprit în pădure. În maşină se mai afla soţul şoferiţei şi un copilaş de un an şi două luni care a fost transportat la spital. Una dintre femei, tânăra de 18 ani, a murit în drum spre spital, iar cealaltă femeie se află în stare critică.

Una din victime, cea de 18 ani, se afla în stop cardio-respirator. S-au făcut manevre de resuscitare timp de 45 de minute, însă fără succes. Cealaltă femeie a fost transportată la spital, stabilă hemodinamic, cu politraumatisme. Copilaşul nu punea probleme„, a declarat medicul Cristian Simionescu, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

D  

One thought on “Accident cu trei victime la Zăiceşti. O femeie a murit, iar o alta şi un bebeluş sunt în stare gravă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *