Ţigări de contrabandă în valoare de peste 70 000 de lei într-un VW Bora

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit într-un autoturism VW Bora oprit în Cotu Miculinţi, 166.980 ţigarete, fără documente de provenienţă, care au fost introduse ilegal în ţară, peste râul Prut.

În data de 02 noiembrie a.c., în jurul orelor 12.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut, în cadrul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, au oprit în trafic un autoturism, înmatriculat în România, în care se aflau cetăţenii români Florin C. în vârstă de 22 de ani şi Alin D. de 30 de ani.

La un control sumar al autoturismului au fost observati mai mulţi saci de rafie în portbagaj şi pe bancheta din spate, ce conţineau ţigări. În cei 7 saci de rafie au fost descoperite 166.980 ţigarete marca Plugarul, cu timbru R. Moldova.

Pe numele celor doi bărbaţi poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia şi deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzator ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete.

Autoturismul în valoare de 22.400 lei a fost indisponibilizat la sediul S.P.F.Rădăuţi Prut, iar cantitatea de 166.980 ţigarete, în valoare de 72.331 lei, a fost confiscată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *