Acţiune la Centrul de plasament „Elena Doamna”

penitenciarul botosaniÎn data de 1 noiembrie, la sediul Centrului de plasament “Elena Doamna” Botoşani, un grup de minori va participa la o activitate de prevenire a comportamentelor deviante în rândul tinerilor. În acest sens, prin implicarea voluntară a unui număr de şase persoane private de libertate custodiate în Penitenciarul Botoşani, se vor derula o serie de discuţii interactive care vor avea ca subiect cauzele, formele, implicaţiile şi modalităţile de prevenire ale violenţei şi comportamentelor deviante.

Plecând de la ideea realizării unei prevenţii generale, prin conştientizarea consecinţelor nefaste ce rezultă din săvârşirea unor fapte sancţionate penal, această activitate are ca scop promovarea în rândul tinerilor a unor comportamente responsabile, precum şi însuşirea unor atitudini şi principii de viaţă în conformitate cu regulile şi normele sociale. Exemplele de viaţă, mărturia traiectoriilor persoanelor private de libertate, precum şi mesajul acestora vor putea permite celor prezenţi conştientizarea consecinţelor faptelor antisociale şi importanţa deciziilor responsabile în conturarea viitorului, pe termen lung.

Sursa: comunicat Penitenciarul Botoşani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *