La aproape trei ani de la alegeri, botosanenii nu percep nici o schimbare majora la nivel de administratie publica locala. Concluzia apartine unui sondaj de opinie realizat de "Monitorul de Botosani" in perioada 26-31 martie, pe un esantion reprezentativ pentru populatia adulta a municipiului si are o eroare de esantionare de ^/- 4%.
In cei trei ani de mandat, edilul sef al municipiului, Catalin Flutur, a convins doar 46,3% din botosaneni ca este mai bun decit predecesorul sau Florin Simion Egner. Dintre acestia 6,7% considera ca Flutur exercita mult mai bine atributiile de primar, iar 39,6% mai bine. O treime dintre botosaneni (30,9%) considera ca intre eficienta activitatii depuse la conducerea municipiului de Catalin Flutur si Florin Egner nu este nici o diferenta, iar aproape un sfert dintre concetateni -22,8% -cred ca orasul a avut de pierdut de pe urma schimbarii de administratie din 2004. Astfel, 20,3% cred ca Flutur este un primar mai slab decit Egner, in timp ce 2,5% ca este mult mai slab.
Cu toate acestea, Catalin Flutur si Florin Egner ar ramine, in opinia botosanenilor, principalii protagonisti ai alegerilor locale programate pentru primavara anului viitor: Catalin Flutur ar fi votat de 37,7%, in timp ce Florin Egner de 28,5%. La distanta apreciabila de cei doi s-ar clasa Florin Ghiorghita cu 10,6%, Costica Macaleti cu 8,2% si Romulus Eram cu 4,8%. Ecuatia alegerilor pentru Primaria Botosani ar putea fi insa incurcata de cel putin doua variabile: numarul mare al indecisilor (8,7%) care pot balansa echilibrul manifestat in prezent si migratia populatiei adulte din tara.
Cetatenii nu mai cred in politicieni
Sondajul realizat de "Monitorul de Botosani" a pus in evidenta si lipsa de incredere a populatiei in clasa politica. Evolutia modesta a politicienilor locali ce s-au perindat pe la conducerea judetului, municipiului sau prin Parlament, lipsa lor de implicare in problemele cu care se confrunta comunitatea locala si in special raminerea in urma a regiunii fata de celelate zone sint aspru taxate de electori. Astfel, aproape doua-treimi din cei cu drept de vot (59%) nu au incredere in nici un om politic local. Totusi, intr-un top al increderii s-au detasat actualul si fostul primar al municipiului, Catalin Flutur (9,2%) si Florin Egner (8,2%). Ei ar fi urmati de trei politicieni ai PSD, Constantin Contac (4,3%), Costica Macaleti si Doina Dretcanu cu cite 2,9%. Botosanenii mai au incredere in Mihai Malaimare si Viorica Afrasinei -2,4%. Alti 10 politicieni au strins, fiecare, sub un procent din preferintele electoratului botosanean.
Imaginea sefilor judetului, sifonata de scandaluri
Razboiul dintre prefectul Cristian Roman si presedintele Consiliului Judetean (CJ), Constantin Contac, a lasat urme adinci in imaginea acestora in rindul populatiei municipiului. Astfel, activitatea prefectului e creditata ca fiind foarte buna de 2,9% dintre botosaneni, in timp ce actiunile presedintelui CJ sint foarte apreciate de 4,8%. 31,9% dintre botosaneni cred ca prefectul are o activitate buna, iar alti 32,8% una satisfacatoare. De partea cealalta, activitatea lui Constantin Contac este apreciata ca fiind buna de 26,1% si satisfacatoare de 28,5% dintre botosaneni. O treime din electorat nu apreciaza activitatea celor doi sefi ai judetului. Astfel 26,6% dintre cetateni cred ca prefectul Roman are o activitate slaba, in timp ce 5,8% una foarte slaba, iar activitatea presedintelui CJ este considerata slaba de 27,1% si foarte slaba de 13,5%.
PSD, fruntas in preferintele alegatorilor
Criza politica prin care trece tara a influentat si electoratul botosanean. Astfel, parerile politice au capatat o gama tot mai larga de nuante, in contradictie cu polarizarea optiunilor ce s-a manifestat la ultimele scrutinuri. Astfel, printre preferintele botosanenilor apar si o parte a formatiunilor politice aparute in ultimii ani. Daca duminica viitoare s-ar organiza alegeri anticipate botosanenii ar opta pentru PSD. Cu 24,1% din optiunile populatiei, social-democratii isi continua suprematia in Botosani, insa este de remarcat ca partidul a scazut substantial fata de 2004. Comparativ cu acea perioada a crescut PD (18,8%) care, desi a fost la guvernare timp de doi ani si jumatate, nu a cunoscut efectele erodarii. In schimb, PNL -"celalalt partid ce a facut parte din Alianta DA -a decontat oalele sparte ale Guvernului Tariceanu si aduna doar 15% din preferintele botosanenilor. Spargerea PRM in doua nu a ramas fara urmari. Partidul condus de Vadim Tudor a coborit la 7,7%, in timp ce formatiunea finantatorului clubului Steaua, Gigi Becali, – PNG – a depasit in sondajul realizat de "Monitorul" 10% din preferintele electorale. Chiar daca Botosaniul a fost unul din punctele cheie ale noului partid creat de Theodor Stolojan, PLD aduna in municipiu putin peste pragul electoral -5,3%. Celelalte partide si formatiuni politice nu ar depasi pragul electoral, procentele obtinute de acestea fiind in eroarea de esantionare.
Un element cheie pentru o viitoare campanie electorala o reprezinta procentul mare de botosaneni indecisi, 16,5%.
Basescu, sprijin la limita din partea botosanenilor
Botosanenii l-ar mentine pe Traian Basescu in functie pina la terminarea mandatului. La intrebarea "In cazul unui referendum pentru suspendarea presedintelui Traian Basescu cum veti vota? " 50,2% dintre respondenti au spus ca sint pentru mentinerea in functie a actualului presedinte, in timp ce 44,9% ar dori ca Traian Basescu sa fie demis. 4,9% dintre botosaneni au declarat ca nu vor vota sau ca nu s-au decis cum vor vota in cazul unui referendum pe aceasta tema.
La fel ca in intreaga tara, botosanenii isi doresc ca la viitoarele alegeri sa fie adoptat votul uninominal. Astfel, 80,7% dintre persoanele adulte cred ca votul uninominal este solutia ideala pentru schimbarea clasei politice, in timp ce 15% nu au o preferinta in privinta sistemului de vot. Doar 4,3% dintre concetateni sint impotriva votului uninominal