Fostul prefect acuză pe USL-işti că au folosit microbuzele şcolare pentru transportul susţinătorilor la Bucureşti

partidul forta civica- cristian romanPreşedintele Partidului Forţa Civică, Cristian Roman, acuză USL-iştii că s-au folosit de microbuzele şcolare pentru transportul susţinătorilor la Bucureşti, cu ocazia lansării candidaţilor la parlamentare. Fostul prefect susţine că nu se respectă nici cea mai elementară regulă de bun simţ în ceea ce se numeşte exercitarea puterii în judeţul Botoşani. Roman este convins că primarii au fost „forţaţi de activul de partid” cu amendamentul că vor fi protejaţi de eventualele anchete.

Au la bază doar un singur argument: puterea şi resursele sunt doar ale lor, sunt proprietate privată şi nu au de dat socoteală. Nu este adevărat. Ei vor da socoteală în faţa electoratului într-o bună zi. USL-iştii au organizat un mega miting la Bucureşti, pe care nici nu l-aş compara cu manifestările lui Ceauşescu, că era mic copil pe lângă Kim Ir Sen. De acord, şi ne scoatem pălăria în faţa lor atâta timp cât o astfel de acţiune are loc pe bază de voluntariat, din convingere, şi dacă ar fi venit din propria voinţă. Nu a fost aşa. Au fost mânaţi la stadion ca turmele. Au venit datorită unor ordine pe linie de partid şi, mai mult, au venit unii şi pentru nişte bănuţi„, a precizat Roman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *