Partidul Forţa Civică şi-a desemnat lideri la Dorohoi, Darabani şi Săveni

partidul forta civica- cristian romanPartidul Forţa Civica Botoşani a numit lideri interimari la organizaţiile din Săveni, Dorohoi şi Darabani. Astfel, Mirela Saucă a fost numit preşedinte al organizaţiei PFC din Săveni, Nechifor Iulian, preşedintele organizaţiei PFC Dorohoi, iar Lucian Sârbu a fost numit preşedinte al organizaţiei din Darabani.

Mirela Saucă este om de afaceri, fiind proprietarul unui laborator de analize medicale. Ea spune că până acum nu a mai făcut politică.

Am considerat că este necesară implicarea oamenilor de bine în politică, datorită faptului că drumul pe care merge ţara la ora actuală nu este cel potrivit. Motivul efectiv pe care l-am avut pentru a lua această decizie este acela că, copilul meu, unul din ei, a obţinut titlul de doctor al Universităţii Al.I.Cuza din Iaşi cu calificativul Magna cum laude şi nu mi s-a părut firesc să fie pe acelaşi picior de egalitatate cu persoana domnului Ponta, care a fost acuzat de plagiat şi în acelaşi timp a şi fost demonstrat plagiatul„, a spus Mirela Saucă.

Preşedintele organizaţiei din Dorohoi, Iulian Nechifor, este profesor la Şcoala Hilişeu Horia. El a fost până la venirea USL la putere directorul şcolii.

Mă întreb cum de am stat atât de mult deoparte. De câte ori voiam să fac pasul către politică se întâmpla ceva, iar principala cauză pentru care nu am făcut pasul a fost poate mai puţin din timiditate, ci mai mult din lejeritate. Evenimentele din ultima perioada m-au determinat să fac acest pas„, a spus Nechifor.

 Lucian Sârbu a fost numit preşedinte al organizaţiei din Darabani. Acesta este tot profesor şi nu a mai activat în politică.

Am primit cu oarecare reţinere propunerea acestei formaţiuni politice, pentru că nu astăzi lumea politică este deformată în percepţia publică. După un timp de gândire, mi-am data seama că la cei 37 de ani pe care îi am este o provocare la care trebuie să răspund„, a spus Sârbu.

2 thoughts on “Partidul Forţa Civică şi-a desemnat lideri la Dorohoi, Darabani şi Săveni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *